Săptămâna trecută a trebuit să suportăm o mulţime de declaraţii împotriva naturii sau a logicii, împotriva bunului-simţ în orice caz. Să încep cu cea mai simpluţă, din topor. Luat de valul durerii, un afacerist cu certificate de revoluţionar, om de-al lui Iliescu, la poarta locuinţei lui Adrian Păunescu, declară că acesta a fost un poet mai mare decât Eminescu. Enormitatea n-ar fi părerea în sine, ci faptul că un asemenea semialfabetizat patent are o părere. Sigur, nici cel care înregistra, nefiind vreun instruit, nu l-a pus să recite un vers dintr-unul şi un vers din celălalt concurent la titlu.
Chestia mai tare este afirmaţia lui Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, arestat mult timp pentru luare de mită şi eliberat în cele din urmă, că fiecare familie din România are un dosar penal. Nici măcar înaintaşii săi, comuniştii anilor ’50, nu au reuşit să ia câte un ostatic chiar din fiecare familie. Mai scăpa câte una. Cât despre DNA, aceasta e mult mai puţin abilă decât Securitatea. În general, credem că toţi sunt ca noi… L-am compătimit sincer pe dl Cristian Preda că e coleg cu un asemenea ins, ales, pe deasupra, en fanfare, şi preşedinte al organizaţiei craiovene a partidului de guvernământ. De altfel, Antonie Solomon a avut parte de multe manifestaţii de protest când cu arestarea şi eliberarea sa. Nu departe, la Rm. Vâlcea s-a petrecut, puţin mai demult, ceva similar. Dacă mai ţin eu bine minte, la ieşirea din arest, fostul primar de-acolo a fost proclamat de Consiliul Local chiar cetăţean de onoare al oraşului.
Asta o fi însemnând onoarea în zilele noastre la Rm. Vâlcea, dar şi în multe alte părţi. Dacă, iarăşi, memoria nu mă înşală, nici primarul Aradului, pilon de bază al partidului de la putere, nu e fără pată, având un dosar greu la Parchet. Şi totuşi, îşi continuă activitatea nesmintit. N-a fost încă ales cetăţean de onoare, dar timpul nu-i pierdut. De altfel, nici Antonie Solomon nu e încă ales cetăţean de onoare al marelui oraş din Oltenia, dar nici în cazul său timpul nu e pierdut. Sugerez chiar celor două municipalităţi să mai aştepte şi să facă gestul abia după condamnarea definitivă a celor doi, dacă asta se va întâmpla vreodată, subliniind astfel sensul nou al noţiunii. E drept, şi juriul Nobel a premiat anul acesta un deţinut chinez, dar acesta e un deţinut de conştiinţă. Nu-i nimic, la noi, unde atâtea au fost inversate, de ce să nu se inverseze şi noţiunea de conştiinţă cu lipsa ei?
Răsturnată mi se pare şi declaraţia fostului ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, de acum câteva zile, care voia „să lăsăm milioanele de oameni şi să ne concentrăm pe supravieţuirea sistemului bancar”, apropo de Ordonanţa 50 şi apărarea ei de către reprezentantul FMI şi CE. Dacă spui că sunt mai importanţi cetăţenii, cei care au împrumutat de la bancă în cazul nostru, toţi ceilalţi în celelalte cazuri, atunci sare imediat cineva şi te califică drept populist. Dar întrebarea care se pune este una singură: pentru ce au fost create băncile, sistemul bancar? Nu cumva pentru interesele oamenilor? Nu cumva şi guvernele, şi parlamentele au fost create, cândva, tot de aceea? Nu cumva toate acestea sunt slujitoare ale cetăţeanului, iar nu invers? E drept, cetăţeanul însuşi, cel puţin la noi, educat de zeci de ani de dictatură feroce, se simte încă supus celor pe care i-a ales. Ţinta pentru care au fost create atâtea şi atâtea instrumente sociale, economice, politice a fost pierdută de mult, iar acestea au început să acţioneze autonom, mai autonom decât vrea să fie Ţinutul Secuiesc, cam ca mătura ucenicului vrăjitor.
Profesorul acela din Bangladesh, Yunus, atrage atenţia asupra posibilităţii ca băncile să crediteze şi fără profituri imense, dar cine să ia seama? Băncile Grameen, create pentru oamenii săraci, ar fi foarte potrivite şi în România, cel puţin la fel de potrivite ca-n Bangladesh, unde s-au înfiinţat mai întâi, dar ia să încerce cineva să le introducă. Imediat ar sări „sistemul bancar” şi ar reuşi să le blocheze activitatea. Ca să putem asista în continuare la profiturile neruşinate ale băncilor, inclusiv în perioadele de recesiune, cum e cea prin care trecem. Străine sau româneşti, băncile au aceleaşi ţinte, iar acestea nu mai sunt de mult cele de la început.
Când dl Sebastian Vlădescu a afirmat enormitatea aceea, cu aerul că e cel mai firesc lucru din lume să spună aşa ceva şi să se întâmple ce spunea, mai nimeni nu a fost tulburat. Probabil reporterul va fi insistat puţin, dar, de teama populismului, va fi fost rezervat. Toată lumea înghite tot felul de prostii, de la comparaţiile aiurea între poeţi pe care cei care le fac nu i-au citit la cea cu dosarele penale ale unui fost deţinut. Toată lumea înghite ceea ce se întâmplă şi se încurcă în persoane sau partide. Dar uitaţi-vă în jur, uitaţi-vă în urmă. Şi PCR, prin reprezentanţii săi, construia lumea „cea mai dreaptă” pe cadavrele a milioane de oameni, chiar şi Hitler pretindea asta. Nu cumva există ceva comun între mai toate regimurile din ziua de azi? Şi anume această pierdere, intenţionată, a ţintei reale a tuturor instrumentelor pe care, cândva, societatea şi le-a creat pentru a supravieţui.
Poate că plutim în derivă şi credem că navigăm spre un viitor luminos. Ţinta pentru care au fost create atâtea şi atâtea instrumente sociale, economice, politice a fost pierdută de mult, iar acestea au început să acţioneze autonom, mai autonom decât vrea să fie Ţinutul Secuiesc. Luat de valul durerii, un afacerist cu certificate de revoluţionar, om de-al lui Iliescu, la poarta locuinţei lui Adrian Păunescu, declară că acesta a fost un poet mai mare decât Eminescu. Chestia mai tare este afirmaţia lui Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, arestat mult timp pentru luare de mită şi eliberat în cele din urmă, că fiecare familie din România are un dosar penal. Nici măcar înaintaşii săi, comuniştii anilor ’50, nu au reuşit să ia câte un ostatic chiar din fiecare familie.
