31.4 C
București
sâmbătă, 22 iunie 2024
AcasăSpecialÎmpăratul Japoniei, "profund îngrijorat" de situaţia de la centrala Fukushima

Împăratul Japoniei, “profund îngrijorat” de situaţia de la centrala Fukushima

Împăratul Japoniei, Akihito, s-a declarat “profund îngrijorat” de situaţia de la centrala nucleară Fukushima, în cadrul unui discurs excepţional adresat naţiunii, în cursul căruia a precizat că se “roagă pentru securitatea unui număr cât mai mare de persoane”, relatează AFP, citată de Mediafax.

La cinci zile după cutremurul cel mai puternic înregistrat vreodată în această ţară, urmat de un tsunami devastator, împăratul şi-a exprimat regretul că “numărul persoanelor ucise creşte pe zi ce trece şi nu se ştie câţi au murit”.

“Toată naţiunea munceşte la operaţiunile de salvare”, a declarat Akihito, care se implică foarte puţin în afacerile ţării.

“Populaţia este obligată să evacueze în condiţii foarte dificile de frig, de lipsă de apă şi carburant”, a constatat împăratul.

“Nu pot să nu mă rog pentru ca activitatea salvatorilor să progreseze rapid şi ca viaţa oamenilor să se amelioreze, fie şi numai puţin”, a continuat Akihito.

“Sper sincer că putem împiedica înrăutăţirea situaţiei datorită eforturilor” tuturor celor care participă la operaţiunile de salvare, a mai spus împăratul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă