13.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecial„Imago”, la Cercul Militar Național

„Imago”, la Cercul Militar Național

Până pe 30 noiembrie, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Național, poate fi vizitată expoziția “Imago”, conținând lucrări ale artiștilor plastici Eugen Ilina și Laurențiu Midvichi.

Prin sculptură și pictură, cei doi coboară pe firul genealogiei imaginii, desprinzând motive, forme și stiluri din epoci imaginate, topite împreună.

Monștrii îmblânziți, de buzunar, din ceramică se întâlnesc cu labirinturile sinuoase, fără ieșire. Întregul se sparge în sensuri colorate. Imaginea se decojește și se recompune. Expoziția conține pictură pe pânză, o instalație compusă din figurine de ceramică arsă și trei sculpturi din bronz.

Sculpturile sunt impregnate de exuberanța artei romanice, înțeleasă dinspre instabilitatea formei, în timp ce pictura oscilează între figură închegată și desfigurare. Figurile umane abia se întrezăresc printre hibrizi monstruoși, ciulini supradimensionați și culoare densă, violentă, precum scoarța de copac. Limbaje radicale, care se împletesc și sparg sensurile convenționale, chipuri descompuse, sondarea subconștientului și a memoriei,  scindarea imaginarului colectiv sunt expuse în pictură și sculptură în expoziția “Imago”.

„Nu este pentru prima dată când expunem în această formulă, ba chiar aș putea spune că s-a creat deja o tradiție în a ne întâlni pe simezele Galeriei Artelor a Cercului Militar Național. La aproximativ doi ani expunem împreună lucrări recente, pictură și sculptură, încercăm să venim de fiecare dată cu ceva nou. Pentru expoziția “Imago” am selectat câteva picturi care au fost expuse la Viena în primăvara acestui an și pe care publicul bucureștean are ocazia să le vadă pentru prima dată, alături de alte lucrări recente din seriile dedicate ciulinilor și labirintului”, a declarat Laurențiu Midvichi. (Maria Capelos)

 

 

 

 

Cele mai citite

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă