Ideea că în centrul unui al doilea acord cu FMI se află reforma Sănătăţii, cum raportează fără să clipească stupida presă română, arată că şi actualul guvern Ponta, ca şi cele care l-au precedat, primeşte o asistenţă străină pe măsura capacităţii sale. Adică slabă. După cum am mai spus, asta e legea de fier a ajutorului financiar condiţional, adecvarea şi capacitatea sa de rezolva probleme e dată nu de priceperea celor din afară (aceasta nu e niciodata adecvată vreunei ţări şi există doar în departamentele de cercetare ale Băncii Mondiale sau Fondului, şi acolo parţial, că se comandă din greu cercetare ca să susţină ce vor şefii din zona operaţională), ci de priceperea ”clientului”, a celui de la guvernare. Dacă acesta fie este prost pregătit, fie are alte interese decît reforma, asistenţa externă primită va fi pe acest calapod. De asta sănătatea românească a beneficiat de douăzeci de ani asistenţă de la Banca Mondială cu rezultate catastrofale, cînd vechiul ministru ceauşist şi profesor de economie sanitară de pe al cărui manual am învăţat eu la şcoală (tov. Enăchescu) ar fi fost de fapt un mult mai priceput reformator, fiindcă înţelegea sistemul. Tot de asta acordurile africane cu FMI nu ajung invariabil nicăieri, şi numai cînd apare vreun lider local hotărît, ca preşedintele Ruandei care se alege cu 93% dar ia note mari la democraţie şi ţipă pe la donori unde şi la ce să ajute fără condiţii, se mai construieşte în sfîrşit cîte o autostradă. În rest, îngropăm banii în deşert şi avem cu ce ne lăuda pe la summituri, cu devotamentul nostru faţă de lumea în curs de dezvoltare, un eufemism pentru lumea condusă de elite de pradă asistate din greu de instituţiile de la Bretton Woods. Poate nu aţi băgat de seamă ce oportun Banca Mondială România, în ziua în care guvernul Ponta a numit la fisc pe finul naşului Ruşanu, a dat un comunicat explicînd cum vor colabora ei la reforma fiscului- nici o zi înainte, nici o zi după, desigur nu la cererea guvernului, ci aşa, spontan, de capul lor şi mai ales prin presa lui Sebastian Ghiţă.
Indiferent de avantajele unui acord cu FMI, mai ales acela al cauţionării externe, că finanţele noastre nu sînt pe mîna unor iresponsabili (singurul avantaj pe care îl văd, sincer), un guvern cu scaun la cap ar fi scos Sănătatea complet din această discuţie şi un FMI cu mai multă competenţă ar fi pus-o la coada listei, nu în centrul programului. Simpla sa invocare arată că plasăm austeritatea în acest domeniu, deja subfinanţat pe faţă, cînd bugetul nostru arată deja patologia tipică unei ţări corupte, puţin la Sănătate şi mult la telegondole. Ale dracului telegondole, pasaje, arene şi sedii de asigurări, cum nu ajung ele niciodată pe lista FMI, unde doar zilele de spitalizare sînt vînate cu praştia. Ele sunt, adevărat, multe. Dar, nici dacă le-ai tăia nu pe cele în plus, ci pe toate, tot nu ai rezolva mare lucru din problema bugetară, dar ai omorî în schimb mulţi domni Lăzărescu din cultura noastră ţărănească, în care oamenii ajung la medic tîrziu şi mai ales la spital, nu că medicii de familie nu îşi fac datoria, ci că aşa e cu săracii în postcomunism, şi noi avem mulţi săraci. Bine că ajung şi atunci, şi bine că sistemul, flexibil şi informal, nu pune pe nimeni să aştepte cu lunile, ca în Anglia sau Germania, ci acomodează de bine de rău pe toată lumea, contra unor plăţi care acoperă diferenţa dintre ceea ce pretinde statul că oferă- servicii gratuite tuturor- şi ceea ce poate de fapt oferi pe bugetul actual, servicii pentru sub o treime din cei care au nevoie de ele la incidenţa actuală. Dar cum plăţile informale nu sînt mari, sistemul acesta ţine lumea în viaţă, reformele birocratice îl omoară pe dl. Lăzărescu, nu dezordinea şi informalitatea.
Soluţii pentru sănătatea românească există, deşi legea salarizării unitare le-a ratat, inclusiv pentru o mai bună separare public-privat şi construirea unei căi spre eliminarea treptată a plăţilor informale. Colegul meu Sorin Paveliu de la SAR a publicat un întreg plan de măsuri, adoptat de altfel în bună parte prompt de Ministerul Sănătăţii în acest an. Cine sapă la temelia rezolvărilor sînt reformatorii de la FMI şi finanţe, care nu au de ce să facă ei liste de reforme, nu e treaba lor, daţi-mi voie să spun clar şi pe înţelesul tuturor că, deşi chiar un şofer de taxi poate avea odată o idee luminoasă cum trebuie organizată poliţia urbană, nimeni cu scaun la cap nu ar lua lista de reforme de la asociaţia şoferilor de taxi, care poate cel mult să îşi dea o părere. A discuta sănătatea în general cu FMI este deci:
1. Greşit, pentru că ei nu au reuşit niciodată o asemenea reformă, că nu e treaba lor, şi asocierea cu Banca Mondială nu e cu nimic mai bună, nu le-a ieşit nicăieri vreun succes pe zona asta, nu de aici trebuie să vină consolidarea fiscală, şi
2. Ipocrit, că marele FMI ar putea începe prin a condiţiona transparentizarea cheltuielilor din Sănătate şi a separării fondului de sănătate de restul bugetului ca să fim siguri că nu serveşte la altele, dar nici vorbă de una ca asta.
Dar una peste alta, nici un Guvern nu încearcă să scoată sănătatea de pe lista FMI cu motivul simplissim că oricum are cea mai mică alocare proporţională din Europa, deci nu aici se scurg banii. Oare de ce? Păi de ce să nu le dăm noi lor Sănătatea ca să nu întrebe de telegondole, în plus Sănătatea e una şi uşor de găsit, telegondole sînt multe şi peste tot (aici cheltuim din greu şi aiurea), ascunse ca iepuraşii prin tufişuri. E adevărat că dnii Ponta şi Voinea au încercat la începutul anului să nu le mai finanţeze pe la baroni, dar simt eu, văzînd acordul ăsta, că iarăşi o luăm de la capăt, minus nişte salarii pe la Ruşanu et comp.
Desigur, eu am apreciat obiectiv eforturile de pînă acum şi am prezis să guvernul va reuşi să închidă acordul precedent, cu toate croncănelile taberei Băsescu, şi să încheie unul nou, şi aşa a fost. Dar cel nou e exact precum cele ale guvernelor Boc, tot aşa cum marele plan cum vom cheltui banii europeni în perspectiva viitoare financiară al lui Eugen Teodorovici, praf făcut de Comisia Europeană, e identic în defectele lui cu planurile anterioare, ale celorlalte guverne, în mare măsură compilat de aceiaşi oameni, care nu au nici compentenţa, nici autoritatea să stabilească ei priorităţile acestei ţări, deşi sînt strategic plasaţi. În aceste două liste de priorităţi, cea cu FMI şi cea pe fonduri, vezi adevărata capacitate a administraţiei şi factorului politic, care a supravieţuit cu brio şi acestor alegeri la valoarea ei constantă. Deci pînă la urmă ce a făcut original şi deştept acest guvern? Uitasem, şi-a tăiat singur încasările din TVA-ul la pîine în ideea că o va ieftini. Nu poate fi mai ieftină decît e deja acuma, cînd unii hrănesc păsările şi purceii cu ea, deci nici vorbă să le iasă asta. Şi a scumpit alcoolul, cel legal desigur, îmi place gîndirea economică a guvernului Voiculescu, îmi aminteşte de vremurile de dinainte de optzeci şi nouă, cînd la spital ajungeau numai cei care nu se prinseseră cum funcţiona economia socialistă şi chiorau bînd spirt curat. Ceilalţi compensau lipsa alcoolului etilic de pe piaţă purificînd spirtul medicinal prin pîine şi aşa ţara rămînea bine dispusă şi în statisticile farmaciilor se înregistra un consum record de spirt, atestînd pasiunea pentru igienă a poporului român. Pîine, e drept, nu se prea găsea, dar era ieftină şi cu factură.
Puteţi comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro .
