16.1 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialGuşă către Vîntu: "Au stat şi după mine, că se temeau că...

Guşă către Vîntu: “Au stat şi după mine, că se temeau că mă întâlnesc cu ăştia de la Curte”

Cozmin Guşă şi Sorin Ovidiu Vântu discută despre rezultatul demersului făcute de PSD la Curtea Cosntituţională, prin care social-democraţii sperau să invalideze alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte al României. Cei doi mai vorbesc despre faptul că ambii ar fi fost monitorizaţi de serviciile de informaţii. Conversaţiile au avut loc în perioada alegerilor prezidenţiale din 2008.

C. GUŞĂ: Măcar trebuie să treacă în faşa ta, să-ţi facă culoar.
S.O. VÎNTU: Să ştii că eram pe Magheru şi vroiam să mă bag în dreapta şi maşina care mă însoţea m-a lăsat să intru.
C. GUŞĂ: Ai văzut? Sunt nişte domni.
S.O. VÎNTU: da, că l-am trimis pe Alex acasă, i-am spus Bă, am suficientă escortă, suficientă gardă, du-te, mă, acasă, şi tu.
C. GUŞĂ: nu, o să te lase în pace de mâine, că s-a tranşat povestea cu Curtea Constituţională, a fost speriat rău. Au stat şi după mine, că se temeau că mă întâlnesc cu ăştia de la Curte.
S.O. VÎNTU: Da. Ei, şi dacă nu mă lasă ce, mă doare în cur. Am trecut prin momente cu adevărat grele, nu ca acum, dar acum mi-au trebuit două zile să mă reglez, că m-au năucit toate. Ce faci, mă, prietenul meu?
C.GUŞĂ: Ce să fac, mă, Sorinică?! Am ajuns acasă acum.
S.O. VÎNTU: Mă, să ştii că sunt mândru că-mi eşti prieten. Ai cuvântul meu de om, sunt mândru că-mi eşti prieten. Te-am descoperit, Cozmin. Dincolo de mingicarul ăla şi iţicarul ăla necopt pe care l-am cunoscut eu, în intervalul ăsta de timp am cunoscut băratul din tine şi tare mi-a plăcut. A….

Guşă: “În fiecare zi am 20 de maşini după mine”

O nouă convorbire Vântu-Guşă, o nouă discuţie legată de monitorizarea făcută de serviciile secrete.

S.O. VÎNTU: Da. Cozmin.
C.GUŞĂ: Ce faci, Sorinache?
S.O. VÎNTU: Te pup. Ce să fac, mă, mi-am rezolvat o parte din treburile personale, nu vezi, procese, dosare penale, interdicţii, tot felul de chestii. A trebuit să iau şi nişte măsuri urgente pe business şi de acum gata, mă…
C. GUŞĂ: Da, dar trebuiau rezolvate, trebuia să mă preocup să văd ce au de gând. În fiecare zi am 20 de maşini după mine şi nu spun 20 ca să mă dau mare sau să exagerez, atâtea sunt.
C. GUŞĂ: Te cred, dar e un bau din ăsta pe care-l face idiotul ăsta de…
S.O. VÎNTU: Şi-a şi găsit la cine.
C. GUŞĂ: Tocmai, de-aia…
S.O. VÎNTU: Şi am mers până acum, până în seara asta, cu 60 la oră, tot timpul, să nu se creadă că nu ştie ce, că nu ştiu cum, să nu intre alţii în belele şi în seara asta am mers puţin mai repede că m-am grăbit, că mă pişam pe mine, şi am venit puţin mai repede şi să-mi bag p… dacă nu era alarmă pe DN1.
C. GUŞĂ: Măcar trebuia să treacă în faţa ta, să-ţi facă culoar.

……….

 

Cele mai citite

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă