17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialGrecia: Sindicatele au lansat o grevă generală de 48 de ore

Grecia: Sindicatele au lansat o grevă generală de 48 de ore

Sindicatele din Grecia au început o grevă generală de 48 de ore, după ce premierul elen Giorgios Papandreou a cerut Parlamentului să susţină un pachet de măsuri de austeritate, informează NewsIn.

Numeroşi manifestanţi sunt aşteptaţi pe străzile din Atena, în timp ce transportul public urmează să fie oprit.

Luni, Papandreou a declarat că numai programul de austeritate evaluat la 28 de miliarde de euro pe care l-a propus guvernul său va pune din nou Grecia pe picioare.

Dacă Guvernul pierde, UE şi FMI ar putea bloca ultima tranşă din împrumutul promis Greciei, care ar putea rămâne fără bani în câteva săptămâni.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că băncile franceze sunt dispuse să ofere noi credite pe 30 de ani Atenei, atunci când actualele datorii expiră.

El a precizat că şi alte ţări europene, ale căror bănci au împrumutat bani Greciei, analizează acelaşi model pentru a evita un faliment al ţării. Însă Marea Britanie a negat că exercită presiuni asupra băncilor sale.

Peste 5.000 de ofiţeri de poliţie urmează să fie desfăşuraţi marţi în centrul Atenei, în condiţiile în care mii de muncitori aflaţi în grevă urmează să se îndrepte spre Parlament la ora locală şi a României 10.00.

Greva generală va perturba majoritatea serviciilor publice, în condiţiile în care vor lua parte inclusiv medicii, şoferii de ambulanţe, jurnaliştii şi chiar şi actorii care lucrează în teatre de stat.

Aeroporturile vor fi închise ore la rând, deoarece controlorii de trafic aerian îşi opresc activitatea între 8.00 şi 12.00 şi între 18.00 şi 22.00. Nu vor funcţiona nici feriboturile, autobuzele sau trenurile.

Sindicatele sunt nemulţumite că programul guvernamental de austeritate prevede taxe pentru cei care au salariul minim pe economie, după luni în care veniturile au fost reduse şi în care rata şomajului a ajuns la peste 16%.

“Aceste măsuri sunt un masacru al drepturilor muncitorilor. Va fi cu adevărat un iad pentru muncitori. Greva trebuie să blocheze totul”, a declarat parlamentarul comunist Thanassis Pafilis.

Unii manifestanţi au anunţat că vor încercui sediul legislativului pentru a împiedica parlamentarii să intre.

Pachetul de austeritate şi legea de implementare trebuie adoptate prin voturi separate, miercuri şi joi.

Dacă măsurile vor fi adoptate, Uniunea Europeană şi FMI vor debloca ultimele 12 miliarde de dolari din împrumutul de salvare de 110 miliarde alocat Greciei. De asemenea, oficialii europeni ar urma să finalizeze detaliile unui al doilea pachet de salvare, evaluat la circa 120 de miliarde de euro, ce vizează să ajute Greciei să îşi plătească datoriile până la sfârşitul lui 2014.

 

Cele mai citite

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...

Județul Bihor are o nouă destinație speologică și turistică

Județul Bihor are o nouă destinație turistică spectaculoasă la mai puțin de 30 de kilometri de Oradea: un circuit de cinci kilometri în comuna...

Marcel Ciolacu, vizită în Turcia

Premierul Marcel Ciolacu a comunicat miercuri că intenționează să efectueze săptămâna viitoare o vizită oficială în Turcia. În cadrul acestei vizite, în conformitate cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă