Ţările din Europa de Est sunt nemulţumite că primesc doar câteva posturi de ambasadori în noul corp diplomatic al UE. Această instituţie este monopolizată de Franţa, Germania şi Marea Britanie.
Noul corp diplomatic al Uniunii Europene a început să prindă formă cu nominalizarea mai multor ambasadori în posturi-cheie, pe fondul imputărilor Europei de Est, care estimează că a fost lăsată deoparte în raport cu marile state ale Europei Occidentale. Împărţirea posturilor celor mai importante reprezintă obiectul unor intense negocieri cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, britanica Catherine Ashton, care are responsabilitatea noului Serviciu european pentru Afaceri Externe (SAE). „Sunt discuţii care se derulează în culise prin telefoane mobile şi toţi suntem pe cale să acţionăm printr-un lobby asupra Catherinei Ashton pentru a obţine posturi”, declara ministrul finlandez de Externe, Alexander Stubb.
Noul SAE nu va fi operaţional înainte de 1 decembrie, dar o primă listă de nominalizări de ambasadori ai UE a fost deja anunţată. Diplomatul german Markus Ederer obţine postul foarte solicitat de ambasador al UE la Beijing, iar ambasadorul austriac la UE, Hans Dietmar Schweisgut, va merge la Tokyo, preciza Catherine Ashton. Numeroase posturi revin spaniolilor (Argentina, numărul doi la Beijing, Angola, Namibia, Guineea Bissau), francezilor (Filipine, Ciad, Zambia) şi irlandezilor (Bangladesh, Botswana, Mozambic). Aşa cum scrie Le Temps, noile state membre ale UE rămân „rudele sărace” în această împărţire a tortului, cu doar doi polonezi (Coreea de Sud, Iordania), un bulgar (Georgia) şi un lituanian (Afganistan) din totalul de 29 de posturi. Desigur că urmează alte nominalizări, în special în ce priveşte posturile-cheie pentru sediul din Bruxelles al SAE, şi, chiar dacă nu ar trebui să fie făcute publice decât după unda verde a Parlamentului European, unii sunt deja cunoscuţi.
Secretarul general executiv al SAE va fi francezul Pierre Vimont, actual ambasador al Franţei la Washington, alături de doi secretari generali, nemţoaica Helga Schmid şi un polonez. Ashton doreşte să flancheze acest trio de un fel de „director general”, irlandezul David O’Sullivan, un apropiat. Mai mulţi miniştri din ţările din Est s-au declarat profund dezamăgiţi de o împărţire pe care o consideră favorabilă Franţei, Germaniei şi Marii Britanii. Polonezul Radoslaw Sikorski, a cărui ţară viza postul de secretar general executiv şi unul în Rusia, şi preşedintele estonian s-au declarat „îngrijoraţi” de „echilibrul geografic” în ambasade, subliniind suprareprezentarea ţărilor Europei Occidentale. O altă problemă care nemulţumeşte este slaba reprezentare a femeilor, cu doar şase nominalizări din cei 29 de ambasadori anunţaţi, considerându-se că SAE riscă să devină un „club de gentlemeni care fumează ţigarete”.
Catherine Ashton lucrează de luni de zile pentru punerea în funcţiune a corpului de mii de funcţionari şi diplomaţi meniţi să ajute UE să vorbească cu o singură voce, la Bruxelles şi în cele 150 de delegaţii ale Uniunii în străinătate. Prin eşecuri precum cel de la Summitul de la Copenhaga asupra climatului, unde UE a fost înlăturată de la negocierile finale, Bruxelles-ul a înţeles că este urgent să se facă auzit. Zilele trecute, UE a suferit un nou eşec la ONU, unde a fost amânată o cerere vizând să dea preşedintelui său, Herman Van Rompuy, şi Catherinei Ashton mai multe drepturi de reprezen-tare în Adunarea Generală. „Avem parteneri strategici, acum avem nevoie de o strategie”, recunoştea ieri Van Rompuy la summitul european.
