23.9 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialGiurgiu cere reglementarea jocurilor de noroc de pe internet

Giurgiu cere reglementarea jocurilor de noroc de pe internet

Deputatul independent Mircia Giurgiu va depune, în toamnă, un proiect de modificare a Legii jocurilor de noroc, care să reglementeze jocurile de noroc de pe internet, considerate că dau dependenţă în rândul tinerilor, transmite Mediafax.

Mircia Giurgiu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că proiectul este necesar, în condiţiile în care a primit numeroase semnale grave privind înregistrarea unei dependenţe a tinerilor şi a minorilor faţă de jocurile de noroc.

“În toamnă, voi depune un proiect de modificare a Legii nr. 77/ 2009, în sensul reglementării jocurilor de noroc de pe internet. Proiectul va fi elaborat în colaborare cu specialişti, în condiţiile în care am primit semnale grave din partea psihologilor, privind existenţa în rândul tinerilor şi al minorilor a unei dependenţe nocive faţă de jocurile de noroc.

Vrem să îi atragem şi pe producătorii jocurilor de noroc, pentru că şi ei sunt interesaţi în reglementarea acestor jocuri, nu în sensul de a opri persoanele să joace, ci de a le oferi acestora şansa de a se opri când depăşesc o anumită limită”, a spus deputatul independent.

Psihiatrul Viorel Lupu a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că din unele studii rezultă că au fost cazuri de copii de 11 ani care au cheltuit banii părinţilor pe jocuri de noroc de pe internet.

“Este vorba despre jocul patologic. Au fost cazuri de copii de 11 ani care jucau excesiv, furau bani din casă, amanetau, se împrumutau. E vorba de sume de sute de mii de euro. Părinţii nu ştiu ce fac, noaptea, copiii lor la calculator şi se trezesc că nu mai au bani pe carduri, care s-au dus pe jocuri de noroc de pe internet, cum ar fi poker. Este nevoie de măsuri de profilaxie în acest domeniu“, a spus Lupu.

Psihologul Ramona Todiriţă a afirmat, la rândul său, că prevalenţa jocului patologic de noroc la minorii şi adolescenţii din România este mai mare decât în alte ţări est-europene.

“În 2010, pe un eşantion de 1.032 de elevi din România, cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani, a ieşit pentru jocul patologic de noroc un procent de 3,4 care depăşeşte ceea ce este în alte ţări din Europa Centrală şi de Est. În jocul patologic de noroc, jucătorul nu conştientizează că are o problemă. Sunt afectaţi banii familiei, se amanetează lucruri din casă”, a spus Todiriţă.

Cele mai citite

Cătălin Drulă: „Nu votaţi PNL! Un vot pentru PNL este un vot pentru PSD”

Un vot pentru PNL la alegerile din 9 iunie este de fapt un vot pentru PSD, a declarat, vineri, la Piatra-Neamţ, copreşedintele Alianţei Dreapta...

Marcel Ciolacu consideră o decizie foarte bună comasarea alegerilor

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat vineri, la Alba Iulia, că decizia de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare a fost "foarte...

Se redeschide circulația pe Transalpina. Anunțul directorului general al CNAIR

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că circulația rutieră pe Transalpina se va redeschide începând...
Ultima oră
Pe aceeași temă