20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialFotografii cu Beijingul cuprins de poluare

Fotografii cu Beijingul cuprins de poluare

Locuitorii din Beijing, aflat sub cod roşu de poluare, poartă măşti pe străzi şi în metrou, ca să se protejeze de particulele dăunătoare PM2,5, cu diametrul mai mic de 2,5 microni, aflate în suspensie în atmosferă.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini surprinse în Beijing, aflat sub cod roşu de poluare.

Aceste particule suspendate în aer sunt suficient de fine pentru a pătrunde adânc în plămâni şi pot duce la crize cardiace, accidente vasculare cerebrale, cancer la plămâni şi astm.

Locuitorii capitalei chineze au fost îndemnaţi să rămână în interior cât mai mult posibil începând de marţi, de la ora locală 7.00 (1.00, ora României), până joi la prânz (6.00, ora României), într-un anunţat postat online de Biroul pentru Protecţia Mediului din Beijing.

În urmă cu o săptămână, nivelul din aer al particulelor PM2,5 a atins valoarea de 650 micrograme pe metru cub. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), nivelul maxim dincolo de care aceste particule ajung să pună în pericol sănătatea este de 25 micrograme pe metru cub de aer.

Beijingul a fost afectat de smog, în trecut, şi pentru perioade mai lungi de trei zile, dar autorităţile nu au emis vreo alertă în acest sens.

Între măsurile de urgenţă impuse de acest cod se află restricţionarea traficului rutier, cu excepţia vehiculelor electrice, şi folosirea unui sistem de circulaţie în funcţie de numărul maşinii – par sau impar -, introdus în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, în 2008.

Unor uzine şi şantiere de construcţii li s-a impus să-şi suspende operaţiunile. Focurile de artificii şi grătarele în aer liber sunt, de asemenea, interzise pe perioada codului.

Totodată, autorităţile în domeniul educaţiei de la Beijing au dispus ca grădiniţele, şcolile primare şi liceele să-şi suspende orele, începând de marți.

Cele mai citite

ICR Tel Aviv prezintă expoziția „Foliage of Life”, a artistei Dalia Sinclair

La Galeria ICR Tel Aviv a avut loc vernisajul expoziției de pictură, fotografii, instalații și artă video intitulată „Foliage of Life”. Lucrările sunt realizate de...

Sorin Grindeanu a dat avizul proiectului Drumului Expres Focșani – Brăila

Ministerul Transporturilor a aprobat joi, 23 mai 2024, indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Expres Focșani-Brăila, o investiție estimată la aproximativ un miliard de Euro, a...

CE va susține o investiţie de aproape 17 milioane de euro pentru extinderea infrastructurii de apă şi canalizare din judeţul Gorj

Comisia Europeană a aprobat o investiţie de aproape 17 milioane de euro din Fondul de Coeziune pentru extinderea infrastructurii de apă şi canalizare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă