30 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăArt & DesignICR Tel Aviv prezintă expoziția „Foliage of Life”, a artistei Dalia Sinclair

ICR Tel Aviv prezintă expoziția „Foliage of Life”, a artistei Dalia Sinclair

La Galeria ICR Tel Aviv a avut loc vernisajul expoziției de pictură, fotografii, instalații și artă video intitulată „Foliage of Life”.

Lucrările sunt realizate de artista israelienă Dalia Sinclair, cu rădăcini din Sighetu Marmației.

Acest proiect face parte din seria de manifestări ale ICR Tel Aviv dedicate comemorării a 80 de ani de la Holocaustul din Transilvania de Nord. La evenimentul moderat de Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv, alături de artistă, au participat E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel, și Peninah Zilberman, președinta Tarbut Sighet. Fundația Tarbut Sighet este promotoare a conservării memoriei victimelor Holocaustului din România.

Ambasadorul Radu Ioanid a mulțumit Daliei Sinclair pentru demersurile sale de a omagia victimele Holocaustului prin intermediul artei, accentuând, totodată, faptul că Holocaustul a fost un proiect european, la care au participat aproape toate statele din Europa, printre care și Ungaria și România. Radu Ioanid a prezentat și detalii ale colaborării sale cu Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, originar din Sighetu Marmației, supraviețuitor al Holocaustului.

Absolventă a Colegiului Art Studio din Raanana (Israel), Dalia Sinclair a avut prima expoziție personală ”Leaves” / „Frunze” în august 2002. Expoziția a fost dedicată frunzelor ca metaforă a schimbărilor ocazionate de (stră)mutarea în altă țară, ducând cu ea „rămășițele vieții”. De-a lungul timpului, artista a avut numeroase participări la expoziții solo și de grup în Israel, Australia și România, completate de experiența de ghid de artă la muzee din Australia, cât și numeroase activități culturale în domeniul media (emisiuni și documentare educative, moderator radio) și al artelor performative (dans și festivaluri stradale). Creațiile acesteia – poezie, artă vizuală și performativă – includ adesea trimiteri la identitatea evreiască și experiențele trăite de familia sa în perioada Holocaustului.

Vernisajul de la Galeria ICR Tel Aviv s-a încheiat cu un moment muzical în interpretarea sopranei israeliene Ayelet Cohen. Expoziția poate fi vizitată până în data de 12 iulie 2024.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Raport Committee to Protect Journalists: Atacuri asupra Jurnaliștilor în 2023

Niveluri Record de Atacuri asupra Vieților și Libertăților Jurnaliștilor în anul 2023, se arată în noul raport CPJ. Atacurile asupra vieților și libertăților jurnaliștilor...

Fitch consideră că riscurile la adresa ratingului României sunt “în mare parte echilibrate”

Riscurile la adresa ratingului României sunt "în mare parte echilibrate", a declarat analistul agenţiei de evaluare Fitch Ratings, Greg Kiss, pentru Reuters, adăugând că...

Producția industrială a screscut cu mai puțin de 1%

Producţia industrială a crescut, în primele patru luni din acest an, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2023, cu 0,8% ca serie brută şi cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă