21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialFuneriu îl atacă pe Ponta: Legea Educaţiei blochează accesul plagiatorilor la posturi...

Funeriu îl atacă pe Ponta: Legea Educaţiei blochează accesul plagiatorilor la posturi universitare

Consilierul prezidenţial pentru Educaţie, Daniel Funeriu, a declarat, sâmbătă, referitor la anunţul premierului Victor Ponta privind modificarea Legii Educaţiei pentru a putea promova cadre universitare noi, că această lege blochează în fapt accesul în posturi universitare pentru “plagiatori”.

“Îl informez pe Victor Ponta că Legea Educaţiei permite promovarea cadrelor didactice de calitate, după proceduri transprente. Legea educaţiei blochează accesul plagiatorior, impostorilor şi celor care-şi falsifică CV-ul la posturi universitare, ceea ce îi deranjează pe Ponta şi pe prietenii săi. Lui Ponta şi colegilor de la USL le convine revenirea la legi care permit fraudatorilor şi impostorilor să promoveze. Simplul fapt că Victor Ponta a ajuns conferenţiar pe vechea lege ne arată că aceasta era greşită”, a afirmat, potrivit Mediafax, fostul ministru al Educaţiei, în mandatul căruia a fost adoptată şi pusă în aplicare actuala Lege a Educaţiei Naţionale.

Conform lui Funeriu, prim-ministrul ar trebui să informeze publicul despre faptul că sute de cercetători români de top au refuzat să vină la Bucureşti la reuniunea bianuală a diasporei ştiinţifice, în semn de protest faţă de plagiatul lui Ponta.

Consilierul prezidenţial subliniază că plagiatul lui Ponta “afectează grav credibilitatea cercetării din România”.

“Mă mir că mai sunt universităţi care îl lasă să le treacă pragul. După verdictul de plagiator al Universităţii din Bucureşti, orice universitate care îl acceptă în campusul ei este părtaşă la fraudă. E ca şi cum o bancă l-ar primi cu braţele deschise pe un hoţ”, a mai afirmat Funeriu.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii UMF din Târgu Mureş, că Legea Educaţiei ar putea fi schimbată până la sfârşitul anului, întrucât are “prevederi aberante”, “care împiedică promovarea unor noi cadre didactice”. Premierul Ponta a vizitat vineri UMF din Târgu Mureş, unde a venit însoţit de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

“Universitatea de aici, ca şi toate universităţile din ţară, sunt afectate de acele prevederi aberante cuprinse în urmă cu un an şi jumătate, aproape doi ani, în Legea Educaţiei, prevederi care împiedică, de fapt, promovarea unor noi cadre didactice. Astă-seară am auzit şi aici ceea ce de altfel se întâmplă în mai toate universităţile româneşti – din cauza unei legi negândite şi promovate de un ministru şi de nişte oameni care habar n-aveau cum funcţionează învăţământul universitar în toată ţara – nu doar la Târgu-Mureş, şi la Bucureşti, şi la Cluj, şi la Iaşi – de un an şi jumătate nu mai promovează profesori tineri, pentru că au fost puse condiţii de aşa natură încât să nu le îndeplinească nimeni”, a spus Ponta.

Întrebat dacă Legea Educaţiei ar urma să fie schimbată, Ponta a răspuns afirmativ, arătând că acest lucru ar putea să se producă până la sfârşitul anului.

“Posturile au fost blocate şi avansările în grade didactice şi în posturi didactice sunt imposibile în acest moment. Dacă mai putem anul acesta, foarte bine, dar orice schimbare va intra de anul viitor”, a mai arătat premierul.

Cele mai citite

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...

Numărul angajaţilor care se întorc la birou este în continuă creştere (analiză)

Numărul angajaţilor care se întorc la birou este în continuă creştere, biroul fiind acum perceput nu doar ca un centru de cost, ci mai...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...
Ultima oră
Pe aceeași temă