16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialFundatia Soros cere desecretizarea contractelor Rosia Montana

Fundatia Soros cere desecretizarea contractelor Rosia Montana

Fundatia Soros solicita presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), intr-o scrisoare deschisa preluata de Rompres, desecretizarea documentelor privitoare la asocierea companiei de stat Minvest Deva cu firma canadiana Gabriel Resources, in cadrul proiectului minier Rosia Montana Gold Corporation.

Potrivit scrisorii deschise, presedintele ANRM Bogdan Gabudean a anuntat, in urma cu o luna, inceperea demersurilor pentru desecretizarea contractelor de licenta pentru proiecul minier Rosia Montana.

Fundatia Soros reaminteste, in scrisoare, de precedentul creat prin desecretizarea contractului de privatizare a Petrom, precum si de declaratia, de la acel moment, a presedintelui Traian Basescu, potrivit careia “trebuie sa iesim din mentalitatea jocului cu bani publici. Tot ce inseamna ban public va fi facut public si nu pastrat secret”.

“Va solicitam public sa precizati la ce stadiu se afla demersurile de desecretizare si speram sa asistam, cat mai curand, la publicarea tuturor contractelor si documentelor anexe sau subsecvente (contracte de asociere, contracte de transfer de licenta miniera, contracte de acordare de licente miniere etc) privitoare la parteneriatul dintre compania Gabriel Resources si compania de stat Minvest S.A. Deva, clasificate la acest moment ca secrete de serviciu, in baza Legii nr. 182/2002”, se precizeaza in scrisoarea Fundatiei Soros, transmise ANRM.

De asemenea, directorul executiv al Fundatiei Soros, Gabriel Petrescu cere, prin intermediul scrisorii deschise, ca ANRM sa precizeze “ratiunile de secretizare a licentelor de concesiune”.

“Va rugam sa precizati care sunt 'ratiunile' la care faceti referire si in ce masura, in acest caz, interesele statului difera de interesul public, avand in vedere ca, potrivit art.33 din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, modificata, este interzisa clasificarea ca secrete de serviciu a informatiilor care, prin natura sau continutul lor, sunt destinate sa asigure informarea cetatenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludarii legii sau obstructionarea justitiei”, se specifica in scrisoare.

In plus, precizeaza documentul, cel putin la nivel declarativ, Gabriel Resources este de acord cu desecretizarea contractelor de licenta.

Cele mai citite

OFICIAL. Massimiliano Allegri a fost demis de Juventus

Clubul de fotbal Juventus Torino a anunțat vineri, 17 mai 2024, demiterea antrenorului Massimiliano Allegri. Anunțul vine la doar două zile după ce echipa a...

Zeci de comune și orășele l-au îmbogățit cu afaceri mici și multe

Compania Ideas Funding Pack SRL a reușit să se afirme pe piață prin intermediul consultanței oferite comunităților mici. Cu un flux constant de...

Zeljko Kopic, încrezător înaintea barajului cu Csikszereda: „Dinamo este favorită”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, spune că formaţia sa este favorită în barajul cu divizionara secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. „Suntem într-o formă bună, ne-am...
Ultima oră
Pe aceeași temă