33.2 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialFranța: Român arestat, după ce a înjunghiat mortal un angajat social

Franța: Român arestat, după ce a înjunghiat mortal un angajat social

Un român a fost arestat preventiv în Franța, după ce a înjunghiat mortal, joi, un angajat social și a rănit-o grav pe partenera sa, a declarat o sursă din poliţia franceză, citată de Le Parisien, informează Mediafax.

Suspectul l-ar fi ucis pe angajatul social în sediul Serviciului social pentru protecţia copilului, situat în apropiere de Palatul Justiţiei, la Nantes, conform primelor elemente ale anchetei.

Românul se afla împreună cu partenera sa şi cu fetiţa lor, în vârstă de patru ani, la o întâlnire cu angajatul social, moment în care l-a atacat pe acesta cu un cuţit şi i-a tăiat carotida, a precizat sursa din cadrul poliţiei.

Partenera românului s-a speriat şi a fugit din clădire, dar acesta a urmărit-o şi i-a aplicat două lovituri de cuţit.

Femeia a fost transportată la spital şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, starea sa fiind gravă, a adăugat sursa din poliţie.

Suspectul a fost plasat în arest preventiv, după ce a fost imobilizat de clienţii care se aflau pe terasa unei cafenele.

Cele mai citite

George Simion a trădat România: Se arată într-un comunicat de presă emis de S.O.S. România

Președintele S.O.S. România, Diana Iovanovici-Șoșoacă, acuză trădarea intereselor naționale de către liderul AUR George Simion a Cedat Teritorii Românești pentru Funcții în Parlamentul European Într-o declarație...

Asistentul unui ministru din Marea Britanie numește planul privind migranții în Rwanda drept „prostie” într-o înregistrare audio scursă

Ministrul de interne din Marea Britanie a apărat, duminică, 23 iunie 2024, un asistent parlamentar care a numit planul guvernului de a deporta migranții...
00:01:09

Zeci de mii de oameni s-au adunat vineri la Stonehenge pentru a sărbători solstițiul de vară

Zeci de mii de oameni s-au adunat la Stonehenge, renumitul sit preistoric inclus în patrimoniul mondial UNESCO din sud-vestul Angliei, pentru a sărbători solstițiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă