22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialFranța a închis, temporar, misiunile diplomatice în Turcia. Care este motivul

Franța a închis, temporar, misiunile diplomatice în Turcia. Care este motivul

Franța a închis, miercuri, misiunile diplomatice din Turcia, pe motive de securitate. Totodată, festivitățile prevăzute pe 14 iulie, cu ocazia Zilei Naționale, au fost anulate, informează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

„Ambasada Franţei de la Ankara şi Consulatul general de la Istanbul vor fi închise începând de miercuri 13 iulie, de la ora 13:00 (10:00 GMT), până la noi ordine”, precizează reprezentanții ambasadei, într-un comunicat de presă.

Consulatul general al Franţei de la Istanbul urma să organizeze o recepţie miercuri seara pentru a marca Ziua Naţională, în timp ce misiunile diplomatice franceze de la Ankara şi din oraşul de coastă Izmir planificaseră organizarea unor festivităţi pentru joi. 

„Din motive de securitate, recepţiile planificate pentru 14 iulie la Ankara, Istanbul şi Izmir sunt anulate”, a precizat ambasada, adăugând că a informat autorităţile turce în legătură cu această decizie. 

Consulatul general de la Istanbul a mai spus că deţine informaţii care sugerează o „ameninţare serioasă împotriva planurilor privind sărbătorirea Zilei Naţionale a Franţei în Turcia”.

Cele mai citite

Robert Cazanciuc a lansat o carte despre Constituție pentru copii și tineri

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la lansarea volumului său "Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele", că acesta va crea...

MAE anunță că s-a autosesizat privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) anunță, sâmbătă dimineața, că s-a autosesizat în urma informațiilor privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone,...

Alegeri istorice în Mexic. O femeie ar putea ocupa pentru prima dată funcția de președinte

Pe 2 iunie, mexicanii își vor alege viitorul președinte într-o cursă istorică în care o femeie ar putea ocupa pentru prima dată funcția supremă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă