14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialFOTO SUPERBE: Luna a fost noaptea trecută la cea mai mică distanţă...

FOTO SUPERBE: Luna a fost noaptea trecută la cea mai mică distanţă de pământ

Luna se află în această noapte la cea mai apropiată distanţă de Terra, ceea ce ne permite să o vedem cu până la 30% mai stălucitoare şi cu 14% mai mare decât în mod obişnuit. Luna este poziţionată acum la doar 356.955 de kilometri distanţă faţă de Pământ. De aceea, acest fenomen a devenit cunoscut printre pasionaţii de astronomie ca “Superluna”.

Ştiinţiic, evenimentul se numeşte “perigeul lunar” şi este posibil deoarece luna are o orbită ovală şi nu de cerc. Punctul cel mai îndepărtat al lunii faţă de Terra se numeşte apogeu.

Unii oameni de ştiinţă consideră că, dincolo de spectacolul de pe cer, Superluna ar putea avea şi efecte negative, chiar periculoase. Printre estimările acestora se numără: perturbarea climei de pe pământ sau chiar declanşarea de cutremure şi înteţirea activităţii vulcanice.

Ultima superluna, ce a putut fi văzută la noi a avut loc în urmă cu un an, în martie 2011, şi atunci a fost cea mai mare şi mai strălucitoare Lună din ultimii 18 ani.

Ploaie de stele, tot la noapte

Tot în această noapte, are loc şi un alt fenomen ceresc spectaculos: ploaia de stele a Eta Aquaridelor. Din păcate, suprapunerea celor două evenimente vine în dezavantujul acestuia din urmă, care va fi foarte greu de urmărit, din cauza luminii puternice a Lunii. Iar ploaia de stele ajunge la un maximum de 60 de meteoriţii pe oră tocmai în această noapte.

Eta Aquaridele (al căror nume provine din aparenta lor origine în constelatia Aquarius / Vărsator) este una din cele doua ploi de meteoriţi create de rămăşitele cometei Halley (cea de-a doua fiind Orionidele, din luna octombrie). De fapt, jocul de lumini al Eta Aquaridelor a început în acest an pe 29 aprilie şi se va sfârşi pe 28 mai.

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă