15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFOTO: Protest în Sectorul 3, după demolarea unor locuri de joacă. Robert...

FOTO: Protest în Sectorul 3, după demolarea unor locuri de joacă. Robert Negoiță: Am reabilitat parcul, pentru că nu știam că a fost retrocedat. Primăria Capitalei nu ne-a anunțat. S-a comis o ilegalitate

Zeci de părinți și copii au protestat, sâmbătă, în Sectorul 3 din Capitală, după demolarea unor locuri de joacă. Copiii au purtat pancarte pe care era scris mesajul „Vrem parc, nu beton”. La fața locului a venit și primarul Robert Negoiță, care a avut discuții aprinse cu locuitorii din sector, pe tema retrocedării a două parcuri, pe care erau amenajate locurile de joacă, potrivit Agerpres.

Primul parc, cu o suprafață de aproximativ 3.000 de mp, a fost retrocedat în iunie 2012 de primarul general al Capitalei la acea vreme, Sorin Oprescu, iar Primăria Sectorului 3 a primit notificare prealabilă de evacuare a terenului. Robert Negoiță a explicat că noul proprietar are și o decizie în instanță, astfel încât Primăria Sectorului 3 a fost nevoită să desființeze spațiul de joacă. 

„Nu este o situație singulară, mai avem astfel de cazuri și toate procesele de tipul acesta le-am pierdut în instanță. Pierzând un proces de tipul ăsta, plătești niște sume pe care instanța le consideră că proprietarul are dreptul atâta vreme cât a fost lipsit de posesie. Cu banii care pleacă de la Primăria Sector 3 considerăm că este normal să facem lucruri, nu să-i dăm unora sau altora, fără să mă apuc eu să îi cataloghez în vreun fel pe cei care pun în posesie părculețe sau locuri de joacă. Să pui în posesie un loc de joacă sau un parc este profund ilegal. Dar nu noi suntem cei care stabilim ce este ilegal, ci instanțele. (…) Acum trei ani, noi am reabilitat parcul, pentru că nu știam că a fost retrocedat. Primăria Generală nu ne-a anunțat. (…) S-a comis o ilegalitate. Să pui în posesie un parc, după câte cunosc eu, este ilegal”, le-a spus Negoiță celor aproximativ 50 de oameni veniți în parcul de pe strada Postăvarul. 

Primarul le-a propus oamenilor amenajarea a două locuri de joacă în apropiere, dar de mai mici dimensiuni, însă această soluție a fost respinsă categoric de părinți, care i-au reproșat edilului că nu a făcut tot ce era posibil să salveze parcul.

Discuțiile au fost mult mai aprinse în cazul parcului desființat de pe strada Pictor Gheorghe Tăttărescu, unde peste 100 de persoane însoțite de copii au venit cu pancarte și au organizat un protest spontan. Terenul de 4.432 mp a fost retrocedat în anul 2007 de fostul primar Adriean Videanu, iar noul proprietar a dat în judecată Primăria Sectorului 3 în anul 2016, solicitând în instanță evacuarea terenului și plata a 50.000 de euro reprezentând daune pentru lipsa de folosință.

De data aceasta, Robert Negoiță a fost primit cu ostilitate de oameni, iar copiii i-au strigat: „Vrem parcul înapoi!”. 

„Acest parc a fost construit pe timpul lui Gheorghiu Dej. Cum este posibil ca acest teren să fie retrocedat, când el a fost parc? Unde se mai joacă copiii? Aici există grădiniță, creșă, școală. Toți copiii vin să se joace și să se recreeze aici. Unde să se ducă acum, în parcul IOR? Nu este posibil așa ceva. Acești copii au plâns când s-a demolat locul de joacă. Rușine! Când ați venit primar, ați promis că faceți parcuri, nu să le distrugeți”, i-a spus un bătrân lui Robert Negoiță.

 Primarul Sectorului 3 a admis că acel teren poate fi cumpărat de la noii proprietari, însă numai PMB are atribuții în acest domeniu. Edilul a explicat că nu are nicio vină și le-a spus oamenilor că, dacă noul proprietar solicită autorizație de construire și are toate avizele legale și el nu aprobă acea autorizație, atunci poate fi acuzat de abuz în serviciu.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă