Fumatul, singurul viciu care a declanşat o artă, are o istorie fascinantă atât prin panoplia obiectelor deosebit de valoroase din punct de vedere artistic şi istoric, cât şi prin ghiduşia reclamelor din perioada interbelică, a pitoreştilor pachete de ţigarete din perioada comunistă, dar şi a unor obiecte care la prima vedere par banale… însă este doar o aparenţă.
Patimă şi viciu, artă şi fum. O istorie ilustrată a fumatului în România este prima expoziţie care prezintă prin intermediul fotografiei o istorie incitantă: boieri cu ciubuce lungi de peste un metru, pipe din ceramică, lemn de Bruyer sau os, tabacherele regilor şi ale reginelor României (obiecte extrem de valoroase atât datorită materialelor preţioase din care sunt confecţionate, cât şi a măiestriei cu care sunt executate – şi care fac parte din patrimoniul cultural naţional), pipa lui Avram Iancu, o pipă sculptată de Brâncuşi, brichete confecţionate manual în timpul primului Război Mondial, o brichetă în formă de carte de rugăciuni, narghilele, imagini ale vechilor fabrici de tutun din România, reclame vechi la cosmetice pentru fumători, dar şi pipe din craniu de pisică sau chiar un paradis al fumătorilor – insula Ada-Kaleh (scufundată în 1970) care a aparţinut României şi pe care se cultiva un tabac extraodinar, unul dintre cele mai fine şi rafinate din lume.
Personalităţi „cu fumuri”
Expoziţia surprinde „personalităţi cu fumuri” de la George Enescu la regii României, de la Gheorghiu-Dej la Coşbuc sau Noica.
Reclamele interbelice la ţigarete pentru femei sunt deosebit de savuroase, la fel cum şi reclamele la cosmeticele adresate fumătorilor aveau pe lângă rolul de a prezenta produsul şi pe cel de educare a publicului în privinţa igienei personale.
Regele Carol I a primit în dar o tabacheră deosebită de la proprietarul fabricii de bere Bragadiru. Piesa unicat are pe capac scene din Războiul de Independenţă şi predarea sabiei de către Osman Paşa. Fiecare dintre prinţii Românei avea o ţigaretă care-i purta numele, iar cea cu denumirea Carol II a câştigat la Paris marele premiu în cadrul expoziţei internaţionale de profil.
Banala ţigaretă a fost utilizată şi ca factor de propagandă în perioada comunistă, Gheorghe Gheoghiu-Dej preferând să-şi facă o imagine apropiată de popor pozându-se în multe apariţii oficiale cu ţigara în mână pentru ca lumea să-l vadă mai uman, deşi nu era un fumător înrăit, dar şi pentru a arăta că nu doar elitele vor mai avea acces la „sorbitul tabacului”, ci oricine.
Ceauşescu în schimb, a vizitat fabrici, combinate siderurgice sau uzine de tot felul, dar niciodată vreo fabrică de tutun sau de alcool.
