32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialFostul diplomat Silviu Ionescu rămâne în arest

Fostul diplomat Silviu Ionescu rămâne în arest

Fostul însărcinat cu afaceri, Silviu Ionescu, rămâne în arest, după ce instanţa Judecătoriei Sectorului 3 a respins cererea lui de eliberare provizorie sub control judiciar în dosarul privind accidentul din decembrie 2009. Această cerere a fost discutată, marţi.

 

Decizia Judecătoriei Sectorului 3 poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti, anunţă Mediafax.

Judecătoria Sectorului 3 a stabilit ca în 17 august să verifice legalitatea măsurii arestului preventiv în cazul lui Ionescu, dezbaterile pe fond continuând în 6 octombrie.

Silviu Ionescu a declarat, marţi, la Judecătoria Sectorului 3, că dosarul privind accidentul din decembrie 2009 este o a doua tentativă a statului Singapore de a-l denigra, anterior fiindu-i înscenat un alt accident de maşină cu părăsirea locului faptei. Ionescu a spus că la acel moment a fost exonerat de acuzaţii, dar doar după ce ambasadorul Braziliei din Singapore i-ar fi amintit că, la ora producerii acelui accident el s-ar fi aflat la o întrunire alături de alţi 80 de ambasadori.

El a susţinut că aceste acuzaţii ar fi consecinţa faptului că, în timpul şederii în Singapore, şi-ar fi manifestat public, de mai multe ori, dezacordul cu privire la unele măsuri ale administraţiei singaporeze care, în opinia sa, ar fi fost dăunătoare atât pentru Singapore, cât şi pentru alte state vecine, refuzând să facă alte precizări motivând caracterul secret al acestor informaţii.

Ionescu a criticat unele acte ale procurorilor din timpul anchetei, spunând că probele sunt false şi nelegale, dar şi ancheta de la Singapore.

Silviu Ionescu a fost trimis în judecată în 1 iulie, de către procurorii Parchetului instanţei supreme, care îl acuză de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.

Cele mai citite

Pentru o curățare în profunzime a canapelei sau a saltelei tale, apelează la o firmă specializată

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Sorana Cîrstea, învinsă de Lin Zhu în primul tur la Birmingham

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Birmingham. Românca a fost învinsă în două seturi de Lin Zhu,...

Se deschid ștrandurile de la Sovata

Pe 21 iunie, se deschid ștrandurile la Sovata și vara își intră oficial în drepturi. E deja binecunoscut că, la Sovata, vara începe odată...
Ultima oră
Pe aceeași temă