Perspectiva realizării fuziunii PNL-PDL într-un mare partid național-liberal-democrat, la aproape zece ani de la eșecul primei tentative, evocă pentru mulți alegători Alianța DA și veșnicele dispute care au caracterizat guvernarea comună. De aceea liderii noii alianțe trebuie să convingă electoratul că „de data asta este altfel”, cum a sunat sloganul euroalegerilor de anul acesta. Cum poate fi însă altfel și ce poate rămâne la fel?
Sondajele îl dau pe Klaus Johannis drept candidatul cel mai apropiat de Victor Ponta în turul al doilea de scrutin, urmat de Mihai Răzvan Ungureanu. Klaus Johannis are însă mai multe handicapuri care îi subminează candidatura. Întreaga sa experiență politică și administrativă este la nivel local. Este o experiență valoroasă, dar insuficientă pentru a întemeia pe ea o candidatură solidă la prezidențiale.
Un candidat la prezidențiale are nevoie de o experiență la nivel național, la București, pentru a putea candida cu succes. Pe de altă parte, în afara relațiilor firești cu partenerii germani și europeni ai Sibiului, domnul Johannis nu are o are nici o experiență solidă de politică externă, ceea ce nu este un handicap major, dar având în vedere că Ponta vine din poziția de prim-ministru cu aspirații de politică externă evidente, ar putea să reprezinte un punct slab. În al treilea rând, Johannis și Ponta par să aibă o chimie extrem de proastă, ceea ce într-o dezbatere între seriosul și reținutul Johannis și dezinvoltul Ponta, politicianul care minte cu cea mai mare ușurință în România, ar putea constitui un avantaj major pentru cel din urmă.
Alegerea cea mai rațională și cea mai avantajoasă atât pentru România cât și pentru alianța PNL-PDL este Mihai Răzvan Ungureanu. Faptul că Forța Civică nu a obținut decât în jur de 3% la aceste alegeri este irelevant. Forța Civică nu are structuri teritoriale, nu are resurse iar MRU nu a învățat decât recent să facă o campanie electorală profesionistă la firul ierbii. Fără asemenea structuri nimeni nu are nici o șansă, cum a demonstrat Sorin Oprescu în 2009, când a luat fix 3%.
MRU este alegerea ideală pentru PNL-PDL pentru că se evită „precedentul Băsescu”, cu alte cuvinte, este cea mai bună garanție că niciunul din cele două partide nu va fi favorizat de președintele Mihai Răzvan Ungureanu după alegeri. Un eventual președinte Ungureanu va avea interesul să aibă o bază de susținere politică cât mai largă și nu va avea nici un interes să încline spre una sau alta dintre componentele alianței, astfel că Ungureanu va putea funcționa ca un garant al echilibrului.
Dacă este adevărat că vicepreședintele american Joe Biden a funcționat drept catalizator al declanșării procesului de apropiere între PNL și PDL, atunci este clar că viitorul președinte va trebui să fie un om care să garanteze independența Justiției și continuarea luptei anticorupție. Biden a fost lipsit de echivoc în privința importanței pe care o acordă americanii Justiției.
Din nou, Ungureanu este bine plasat pentru un astfel de rol, având credibilitatea intactă din acest punct de vedere. În plus, și acesta va fi un mare avantaj, nimeni nu îl va mai putea suspecta că „folosește DNA ca armă politică”. Acest lucru nu va face decât să consolideze încrederea între PNL și PDL și va netezi calea spre fuziune.
Experiența lui Ungureanu în fruntea Serviciului de Informații Externe l-a învățat cât de valoroasă este independența de politic a serviciilor secrete și cât de necesar este ca serviciile să fie protejate de orice ingerință politică. Din nou, acesta este un element care îi sporește credibilitatea pentru că poate oferi garanțiile că serviciile nu vor fi folosite „ca poliție politică” împotriva adversarilor.
Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi primul președinte post-decembrist cu o experiență consistentă de politică externă, atât ca diplomat cât și ca ministru de Externe și director SIE. Din acest punct de vedere, nu există comparație cu Victor Ponta. Ponta face figură de amator de aventuri ruso-chinezești în vreme ce MRU joacă la seniori și sub președinția sa vom avea garanția că relația cu Statele Unite va continua pe linia parteneriatului strategic, că relațiile cu capitalele europene și Bruxelles-ul vor fi consolidate chiar cu mai mult succes decât sub Traian Băsescu și că relația cu Răsăritul va fi una lipsită de inhibiții. În contextul ucrainean, un președinte care știe ce face atât la Vest cât și la Est este un câștig evident.
Spre deosebire de Klaus Johannis, Ungureanu, nu numai că îl cunoaște foarte bine pe Ponta, dar pare să aibă și un ascendent asupra acestuia. Din punct de vedere intelectual nu există comparație: Oxford versus Plagiat. Sau ca să păstrăm metafora sportivă, dacă în politica externă Ponta joacă la amatori și MRU la profesioniști, în zona academică, Ponta joacă la copii, MRU la seniori.
Acest ascendent care a fost vizibil și la învestirea guvernului Ungureanu poate fi un avantaj decisiv în confruntarea unu la unu din turul al doilea. În pofida aparenței unui elitism distant și lipsit de charismă, MRU are suficientă prezență de spirit, sarcasm și autoritate încât să răspundă cum se cuvine obrăzniciilor lui Ponta.
Dacă tot vorbea președintele despre cât este de important ca un candidat să aibă potențial de creștere, am remarcat că la Iași, în orașul natal al lui Ungureanu, Forța Civică a obținut 9%, ceea ce este uriaș, în condițiile unei campanii slabe și a unei capacități de mobilizare modeste. Deci potențial de creștere există.
Ungureanu are însă și câteva pagini albe care trebuie umplute. Prima, pe care am amintit-o, este discursul, care va trebui adaptat la un public cât mai larg. Cu o echipă bună de consilieri, cu antrenament și cu multe vizite în țară unde să le vorbească direct oamenilor, acest neajuns va putea fi însă corectat.
A doua însă, este serioasă și îl afectează nu numai pe Ungureanu ci și Alianța PNL-PDL. Absența unui discurs puternic și a unui program economic autentic liberal. În 2004, cota unică a reprezentat unul din marile puncte de atracție ale Alianței DA. În 2014, această componentă trebuie păstrată. Reducerea cotei unice (poate la 12%) și reducerea CAS cu 5% ar trebui să reprezinte obiective asumate de alianța PNL-PDL și de candidatul său la prezidențiale, împreună cu reducerea fiscalității stufoase (inclusiv anularea taxei pe stalp), a reglementărilor inutile și a birocrației redundante precum și reforma reală a administrației.
Investițiile de stat trebuie legate de absorbția fondurilor europene și există numeroase ONG-uri și experți mai mult decât fericiți să își pună cunoștințele la dispoziția celor care vor să-i asculte. Ideea este că alianța liberală trebui să propună o soluție liberală și ieșirea din logica polițienească în care a băgat Ponta economia românească.
Salariile și pensiile nu vor crește dacă guvernul pune un polițist sau un soldat, cum vroia Voiculescu, în spatele fiecărui investitor pentru a colecta taxele și impozitele, ci dacă fiecare va avea libertatea să creeze bogăție apărat de lege și de abuzuri și va fi încurajat să creadă că este mai avantajos să plătească taxe și impozite decât să nu o facă. Un mesaj clar și puternic că a venit vremea libertății economice și speranței în crearea de locuri de muncă și o viață mai bună în locul fricii, disperării și lipsei de orizont de astăzi.
În sfârșit, în politica de alianțe, nu există nici un motiv pentru care Partidului Mișcarea Populară să i se închidă ușa și să i se refuze să se alăture unui proiect de unificare a dreptei cu o singură excepție: Elena Udrea. Dintre toate eșecurile la alegerile europarlamentare, de departe cea mai mare înfrângere a suferit-o Elena Udrea, nu Traian Băsescu.
Traian Băsescu a comis o eroare pe care în 2009 i-o reproșa el însuși lui Crin Antonescu, anume să creadă că voturile sunt bunuri aflate în proprietatea celui care le-a obținut și că, o dată obținute ele pot fi tezaurizate, donate, cedate sau transferate. Or, alegerile nu sunt tranzitive. Dacă acest autor ar vota, de exemplu, cu Traian Băsescu și astăzi, dacă acesta ar putea candida, în schimb, nu ar vota niciodată cu Elena Udrea sau cu Elena Băsescu.
Pur și simplu, nu merge așa. Băsescu are și acum un bazin electoral propriu în jur de 20% care nu merită neglijat și nici ignorat. Faptul că PMP a obținut numai 6% nu i se datorează lui Băsescu, așadar, ci Elenei Udrea, care a sufocat candidații cu omniprezența sa. Ce rost are să-i pui pe listă pe Cristian Preda, Siegfried Mureșan și Baconschi dacă nu-i lași să facă campanie și ocupi prim-planul? Nu există dovadă mai clară că Elena Udrea este toxică atât pentru PMP cât și pentru orice construcție de dreapta. Nu însă și Siegfried Mureșan și tinerii care s-au alăturat PMP, a căror competență poate fi oricând valorificată într-o construcție de dreapta solidă.
