18.9 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialFMI: Criza din zona euro este într-un stadiu critic

FMI: Criza din zona euro este într-un stadiu critic

Criza din zona euro a atins un stadiu critic, iar pentru depăşirea cât mai rapidă a acestui impas se impun măsuri ferme privind consolidarea uniunii monetare europene, inclusiv printr-o integrare financiară mai mare, au apreciat responsabili ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), în finalul consultărilor cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene, relatează Agerpres.

Potrivit experţilor FMI, ‘în pofida acţiunilor extraordinare de ordin politic’ întreprinse de guvernele celor 17 state din zona euro, pieţele de împrumuturi private şi credite de stat ‘continuă să se confrunte cu presiuni enorme, ceea ce ridică întrebarea cu privire la capacitatea de supravieţuire a zonei euro’.

În această situaţie se impune, conform lor, ‘o mişcare fermă şi puternică în direcţia consolidării uniunii monetare, în special a uniunii bancare şi o integrare financiară mai mare pentru a împiedica amplificarea sentimentului de neîncredere care a cuprins regiunea’.

‘Aceste măsuri trebuie susţinute printr-o gamă largă de reforme structurale în zona euro, menite a stimula creşterea economică’, menţionează în acelaşi timp experţii FMI, recunoscând totuşi că respectivele reforme structurale pot avea efectul dorit doar într-o perspectivă mai lungă de timp şi nu imediat. Relansarea imediată a activităţii economice necesită alte stimulente care să permită, în special, sprijinirea cererii de credite, bunuri şi servicii, mai spun ei.

Cele mai citite

Cartea lui Ciucă ar fi fost scrisă cu inteligența sa artificială, pe care i-au creionat-o liberalii

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți se întreabă cum a izbutit președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, să-și scrie cartea într-un timp...

Dispută Brazilia-Israel: Președintele Lula da Silva și-a revocat ambasadorul de la Tel Aviv

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a revocat pe ambasadorul său în Israel și l-a trimis în calitate de reprezentant special la Geneva,...

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. se plânge că a fost exclus din dezbaterea televizată Biden-Trump

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. s-a plâns organismului responsabil de buna desfăşurare a campaniei electorale că a fost exclus din dezbaterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă