29 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăSpecialFinala Cupei României, Petrolul-CFR Cluj: Peste 700 de jandarmi vor asigura ordinea...

Finala Cupei României, Petrolul-CFR Cluj: Peste 700 de jandarmi vor asigura ordinea publica

Finala Cupei României Petrolul-CFR Cluj. Peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj, la finala Cupei României la fotbal.

Partida se va disputa sâmbătă, 1 iunie, pe stadionul „Arena Naţională” din Capitală, începând cu ora 20:45, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române remis România liberă.

Accesul spectatorilor în stadion se va face  cu ora 18:00 doar pe bază de bilete şi invitaţii. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

Citeşte şi CUPA ROMÂNIEI: CFR Cluj a eliminat Astra Giurgiu şi va întâlni Petrolul în finală

Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Suporterii FC Petrolul vor fi direcţionaţi spre intrarea în complex situată pe Bulevardul Pierre de Coubertin, iar traseul recomandat celor care se vor deplasa în mod organizat cu autocare sau microbuze este D.N.1 – Bdul. Aerogării – Bdul. Barbu Văcărescu – Şos Ştefan cel Mare – Şos. Mihai Bravu – strada Vatra Luminoasă. Suporterii FC CFR Cluj vor intra în complex prin Bulevardul Basarabia.

Accesul cu automobilele

– Nu va exista acces auto prin Bulevardul Basarabia.
– În incinta complexului vor putea intra DOAR automobile/autocare/microbuze cu permis de parcare valabil pentru meci, acest parking fiind lipit pe parbrizul interior.
– Deţinătorii de permise pentru parcările A, B, Subteran şi Media vor intra DOAR prin strada Maior Ion Coravu.
– Deţinătorii de permise pentru parcarea C vor intra DOAR prin Bulevardul Pierre de Coubertin.
Traficul rutier va fi restricţionat, în ziua jocului, după cum urmează:
– Începând de la ora 14.00, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între strada Vatra Luminoasă şi intrarea în complex, cu excepţia mijloacelor de transport RATB
– Începând de la ora 17.30, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între Şoseaua Iancului şi intrarea în complex, şi pe strada Vatra Luminoasă, între Şoseaua Mihai Bravu şi Bulevardul Pierre de Coubertin, precum şi pe strada Maior Ion Coravu, între Şoseaua Mihai Bravu şi intrarea în complex.
– Restricţiile de trafic se vor menţine până la defluirea totală a spectatorilor.
– Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
– Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
– Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.
– Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

Cele mai citite

Dacă nu a mers cu Sistemul Patriot, Iohannis poate încerca la Biden cu patrioți Fierbinți

Ilustrație: Marian Avramescu Sistemul Patriot din România nu pare să ia direcția Ucrainei, dar, chiar și în situația aceasta, tot președintele Klaus Werner Iohannis...

Procesiune romano-catolică pe străzile Capitalei

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București a anunțat că duminică, 2 iunie 2024, va organiza procesiunea solemnă cu Preasfântul Sacrament pe străzile din centrul Capitalei.  Cu ocazia Solemnității „Trupul și Sângele...

VIDEO. Survivor All Stars 2024. Zannidache câștigă concursul

Finala „Survivor All Stars” 2024 a avut loc joi seara, 30 mai, începând cu ora 20.30. În competiție mai rămăseseră doar trei concurenți după...
Ultima oră
Pe aceeași temă