20.2 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialFalimentul face ravagii in Tulcea

Falimentul face ravagii in Tulcea

» Fiscul din judetul Tulcea a blocat conturile a peste 8.200 de agenti economici care au datorii la bugetul de stat.
» Numai 17 societati pentru care s-a inceput executarea silita au reusit sa returneze o parte din debit.
» Si unele primarii tulcene au conturile blocate pentru ca au gestionat prost fondurile europene.

Reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Tulcea au precizat ca in acest judet criza economica a afectat mii de agenti economici. Desi, comparativ cu anul trecut, in acest an  incasarile la buget de la agenti economici  sunt aproximativ egale, au crescut foarte mult creantele bugetare ale unor firme. In ultimele trei luni, inspectorii fiscali au constatat ca mii de firme din acest judet se afla in incapacitate de a plati datoriile pe care le au la buget. Ca urmare, DGFP Tulcea a blocat conturile bancare la 8.262 de firme. Marian Gaitan, director coordonator al DGFP Tulcea, a declarat ca "avem de recuperat de la firmele care au conturile blocate peste 66 milioane de lei, iar recuperarea acestor creante este dificila pentru ca societatile respective nu au diponibilitati in conturi si am trecut la o alta etapa prevazuta in lege privind executarea silita. Le scoatem bunurile la licitatie sau declansam procedura de insolventa".

Conform statisticii Directiei Generale a Finantelor Publice Tulcea, doar in 17 cazuri Fiscul tulcean a reusit sa recupreze rapid cea mai mare parte a datoriei la bugetul de stat si a suspendat procedura de executare silita. Cei mai multi agenti economici care au datorii la bugetul de stat sunt intreprinderi mici si mijlocii care au fost afectate de pierderea pietelor de desfacere. In judetul Tulcea exista trei firme foarte mari aflate in pragul falimentului, care au conturile bancare blocate de fisc.

DGFP Tulcea a blocat si conturile catorva primarii din judetul Tulcea care au probleme cu gestionarea fondurilor atrase de la Uniunea Europeana. Intr-o situatie dramatica se afla Primaria Ceatalchioi, care are de returnat un milion de euro la fondul SAPARD, pentru ca nu a cheltuit judicios fondurile destinate modernizarii drumului Tudor Vladimirescu – Pardina. Simion Damianov, primarul comunei Ceatalchioi, a declarat ca "vina apartine omului de afaceri Traian Rece, care a deteriorat drumul, dupa ce a fost modernizat, cu utilajele agricole, pretinzand ca soseaua ar fi in proprietatea sa. Pentru deblocarea conturilor ar trebui sa vindem cladirea primariei, scoala si alte imobile ce apartin domeniului public".

Cele mai citite

FACIAS: Criza transplanturilor se agravează

Unul din trei români care așteaptă un transplant este condamnat la moarte, spune Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). „Din 2020 până în...

David Popovici, victorie în finala de 100 metri liber a concursului Mare Nostrum de la Barcelona

Înotătorul român David Popovici, dublu campion european la 100 şi 200 m liber, s-a impus în finala probei de 100 m liber a concursului...

Reuniunea miniștrilor de externe ai NATO va aborda subiectul armelor furnizate Ucrainei

Miniştrii de externe din ţările NATO se întâlnesc joi la Praga pentru a discuta propunerea potrivit căreia Ucraina va avea dreptul să folosească armele...
Ultima oră
Pe aceeași temă