28.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialFaliment cu tun de 14 miliarde lei la bugetul statului

Faliment cu tun de 14 miliarde lei la bugetul statului

Bugetul statului va ramane cu o paguba de 14 miliarde lei vechi de pe urma activitatii ilegale a unei societati din Alba Iulia, aflata de aproape 2 ani in procedura de faliment. Tribunalul a hotarat recent, inchiderea procedurii falimentului firmei “United Chemical Industries” SRL, avandu-l ca unic asociat pe cetateanul sarb Pavel Okolisan.
Decizia a avut la baza faptul ca agentul economic nu are bunuri, care prin valorificare sa ofere sumele necesare achitarii costurilor cu procedura de faliment. Prin urmare, activitatea desfasurata de lichidatorul judiciar urmeaza sa fie platita tot din fonduri provenind de la bugetul statului.
Afaceristul de nationalitate sarba a reusit sa fenteze bugetul statului utilizand un circuit de firme “fantoma” si declarand un sediu de societate fictiv. Cea mai intensa activitate de utilizare a facturilor emise de firmele “fantoma” s-a desfasurat in perioada septembrie – octombrie 2002, cand in evidentele contabile ale societatii au fost inregistrate documente cu regim special, in valoare totala de 18,13 miliarde lei.
Desi au incercat sa dea de urma sarbului pentru a justifica afacerile ilegale, autoritatile din Alba nu au reusit sa il aduca la procesul de faliment al firmei acestuia. Totusi, procurorii au declansat cercetarea penala impotriva lui Pavel Okolisan.
Cetateanul strain a avut, insa, o activitate infractionala de invidiat in Romania, el reusind sa fie cercetat penal si chiar condamnat penal in doua judete. Barbatul, cu domiciliul in localitatea Kustilj din Serbia si cu resedinta in municipiul Bucuresti, a fost condamnat in 2005, de Tribunalul Sibiu, la o pedeapsa privativa de libertate de 5 ani si 6 luni. La aceasta ar urma sa se adauge, potrivit hotararii judecatorilor, o alta decizie a unei instante din judetul Braila, unde Okolisan a fost condamnat, in anul 1999, in lipsa, la un an si sase luni de inchisoare.
Procesul derulat la Tribunalul Sibiu, in care barbatul a fost condamnat pentru acuzatii de inselaciune si concurenta neloiala, este in faza de apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Okolisan mai este cercetat penal si de catre procurorii din Cluj-Napoca, tot pentru savarsirea unor infractiuni economice. De altfel, in aceasta localitate a fost identificat cetateanul sarb in anul 2004, cand a si oferit o declaratie anchetatorilor.
Acest lucru nu a fost cunoscut de autoritatile din Alba, care au demarat cercetarile in legatura cu activitatea infractionala a cetateanului sarb abia in 2005. Din 2004 Okolisan nu a mai fost gasit de autoritati, desi in procesul de la Curtea de Apel Alba Iulia si-a angajat avocat care ii reprezinta interesele.

Cele mai citite

BACALAUREAT 2024. Luni are loc proba de limba și literatura română 

Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română -...

Clienții Hidroelectrica primesc o veste proastă. lata online prin aplicația iHidro se amână

Hidroelectrica reia licitație pentru implementarea unui sistem de plăți online în aplicația sa, iHidro. Prima licitație a fost anulată dearece oferte primite au fost...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă