19.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialEpoca Dorinel Munteanu

Epoca Dorinel Munteanu

Mult mai încrezător în propriile forţe şi în capacitatea sa de comunicare cu jucătorii, după un an de muncă Dorinel Munteanu i-a adus pe „oţelari” pe locul 8 la finalul sezonului 2009-2010. Ambiţionat de saltul de patru poziţii faţă de ediţia precedentă a campionatului, Munti şi-a fixat ca obiectiv pentru 2010-2011 calificarea în cupele europene.

Primele achiziţii ale Oţelului anunţate la începutul sezonului 2010-2011 au fost extrem de modeste. Sorin Cucu, Robert Elek şi Laurenţiu Petean au revenit la formaţia de pe malul Dunării după ce au fost împrumutaţi la alte echipe, singurii transferaţi din vară, din postura de jucători liberi de contract, fiind Csaba Borbely şi Laurenţiu Buş. Bucuria lor de a colabora cu Dorinel Munteanu şi optimismul lor vizavi de şansele de a ajunge în cupele europene au trecut însă aproape neobservate. „Sunt mândru că voi juca la Oţelul şi că pot lucra cu Dorinel Munteanu. Sunt foarte mulţumit de pregătirea pe care am făcut-o şi sper să reuşesc un sezon foarte bun la capătul căruia să sărbătorim prezenţa în cupele europene”, a declarat Csaba Borbely la vremea aceea. De asemenea, Lau-ren-ţiu Buş spunea plin de entuziasm că speră ca Oţelul să fie „surpriza plăcută a campionatului”. Dar cine să ia în serios vorbele lui Borbely, un jucător de 30 de ani venit pentru un an la Galaţi de la Gloria Bistriţa, sau declaraţiile lui Buş, un mijlocaş de 23 de ani, venit de la Arieşul Turda, unde a fost cedat pentru 10.000 de euro de CFR Cluj?

Campioană cu jucători din Liga a III şi puşti care stau cu părinţii

Reţeta de bază a şefilor de la Galaţi, de care Dorinel Munteanu nu s-a speriat deloc, a fost să aducă pe bani cât mai puţini jucători cât mai talentaţi, chiar dacă tineri şi cvasinecunoscuţi. Ion Filip sau Cornel Râpă sunt doar două exemple.

„L-aţi văzut pe Ion Filip (n.r. – 22 de ani) în meciul de la Craiova? Dau pariu că nimeni nu şi-a dat seama că acest copil e debutant. Şi a jucat foarte bine. L-am adus de la Oradea, din Liga a III-a, evident gratis!”, exclama Marius Stan după meciul din tur, din Bănie contra Universităţii Craiova, partidă pe care oţelarii au câş-tigat-o cu 1-0. Acea partidă, disputată în etapa a VIII-a, pe când Craiova era „pe val”, iar în tribune se aflau peste 25 000 de suporteri, a reprezentat pentru gălăţeni „examenul de maturitate al acestei ge-ne-ra-ţii”. Tot la acel meci s-a afirmat şi Cornel Râpă, un anonim până anul trecut, care la cei 21 de ani locuieşte cu părinţii şi, până de curând, mergea la antrenamente cu autobuzul. „Râpă, la Craiova, a fost cel mai bun. Un fotbalist foarte interesant. Toţi jucătorii Oţelului sunt copii modeşti, fără fiţe”, spunea la acea vreme Marius Stan. Acum, Râpă are o foame nebună de performanţă şi abia aşteaptă să joace contra unor echipe ca Barcelona, sau Real Madrid, pe care până acum le-a văzut doar la televizor.

Cele mai citite

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgență după bombardamentul israelian de la Rafah

Consiliul de Securitate al ONU va avea o reuniune de urgență, în ziua de 28 mai 2024, în care va discuta atacul aerian executat...

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgență după bombardamentul israelian de la Rafah

Consiliul de Securitate al ONU va avea o reuniune de urgență, în ziua de 28 mai 2024, în care va discuta atacul aerian executat...
Ultima oră
Pe aceeași temă