16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialEd Snowden, omul care sfidează NSA

Ed Snowden, omul care sfidează NSA

Refugiat la Hong Kong, Edward Snowden a declarat într-un interviu pentru Guardian că el este sursa care a dezvăluit presei  informaţii secrete privind dezvoltarea de către NSA a programului PRISM, de înregistrare şi analizare a comunicaţiilor din interiorul SUA şi din exteriorul lor. El a precizat că viitorul său este incert, dar a decis să nu opteze pentru protecţia anonimatului.

Guardian a dezvăluit identitatea persoanei responsabile de una dintre cele mai importante scurgeri de informaţii din istoria NSA, la cererea sa – Edward Snowden, 29 de ani, un fost asistent tehnic la CIA care în ultimii ani a lucrat pentru NSA în calitate de angajat la diverşi subcontractori, între care Dell şi Booz Allen Hamilton, ultimul său angajator. Snowden va rămâne în istorie drept unul dintre denunţătorii cei mai consecvenţi ai Americii, alături de Daniel Ellsberg şi Bradley Manning, responsabil de remiterea de documente provenite de la unul dintre organismele cele mai secrete din lume, NSA.

“Înţeleg că voi avea de suferit din cauza actelor mele, dar voi fi mulţumit dacă federaţia legii secrete şi puterile executive ce guvernează lumea pe care o iubesc sunt dezvăluite, chiar pentru un moment”, scrie Snowden, subliniind că a dorit să atragă atenţia media despre “ce este pe cale să facă guvernul american”.

Giganţii internetului, în alertă

Se poate vorbi de o situaţie de criză în rândul giganţilor americani ai internetului după dezvăluirea programului secret american PRISM, susceptibil să „privească” toţi internauţii străini. Nouă din marile nume ale sectorului, între care Google, Yahoo, Microsoft, Apple, AOL şi
YouTube, se dezvinovăţesc de acuzaţiile de spionaj. După apariţia a două anchete simultane în Guardian şi Washington Post, aceste societăţi sunt suspectate că şi-au deschis serverele informatice  pentru National Security Agency (NSA), una dintre principalele agenţii americane de informaţii, facilitând supravegherea e-mailurilor, conversaţiilor instantanee şi a datelor stocate de milioanele de internauţi din lumea întreagă. Societăţile incriminate au respins acuzaţiile, susţinând că nu cunoaşteau acest program al serviciilor secrete numit PRISM, numai că negările în masă nu au permis ridicarea suspiciunilor de colaborare între giganţii web şi NSA. Preşedintele Barack Obama şi directorul serviciilor de informaţii, James Clapper, au recunoscut existenţa programului PRISM, dar au insistat asupra unor „numeroase inexactităţi” în informaţiile apărute în presă. Foarte severă în lupta contra scurgerilor de informaţii secrete, Administraţia Obama s-a apărat în mai, după dezvăluirea sechestrării fără precedent a datelor telefonice ale agenţiei de presă Associated Press, ceea ce a iritat apărătorii libertăţii presei.

Fuga din Hawaii

În urmă cu trei săptămâni, Snowden făcea ultimele pregătiri pentru dezvăluirile care au adus furtună la Washington. La biroul NSA din Hawaii, unde lucra, a copiat ultima serie de documente şi a informat că pleacă pentru „câteva săptămâni” pentru a se trata de epilepsie, boală despre care a aflat că suferă anul trecut, după mai multe crize. La 20 mai s-a îmbarcat într-un un avion cu destinaţia Hong Kong, unde se află şi în prezent.

A ales oraşul pentru că îl consideră unul dintre rarele locuri care ar putea rezista cererii de extrădare a guvernului american. Este convins că este spionat şi ştie că este căutat de cel mai mare şi mai secret organism de supraveghere din America, NSA şi de guvernul cel mai puternic de pe planetă. Ştie foarte bine că, datorită tehnologiei sofisticate de care dispun, le va fi uşor să-l descopere. După ce a văzut Administraţia Obama urmărindu-i în ritm fără precedent pe cei care dezvăluiau documente secrete, se aşteaptă ca guvernul american să folosească toate mijloacele pentru a-l pedepsi.Lucrând pentru NSA, a înţeles că valoarea internetului, cu viaţa privată la bază, este rapid distrusă de supravegherea neîncetată şi a ajuns la concluzia necesităţii  dezvăluirii activităţilor secrete.  

Cele mai citite

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....
Ultima oră
Pe aceeași temă