În Federalistul 47, James Madison scrie că „acumularea tuturor puterilor, legislativă, executivă şi judecătorească în aceleaşi mâini, fie ale unuia, ale câtorva sau ale mai multora, fie ereditare, autonumite sau alese poate fi considerată în mod justificat ca fiind însăşi definţia tiraniei”. Desigur, putem noi să dăm oricâte citate din Madison, Montesquieu sau Lord Acton despre separaţia puterilor în stat că ei tot vor continua să distrugă statul de drept. Ceea ce se întâmplă astăzi în România este un atac sistematic împotriva instituţiilor libertăţii câştigate cu sânge în 1989.
Sistemul politic din România nu are la origini un contract social, un pact naţional fondator. Contractul originar al modernităţii româneşti – monarhia constituţională – a fost spulberat de cei 45 de ani de dictatură comunistă. Cel mai apropiat lucru pe care l-am avut de un asemenea pact fondator a fost Revoluţia din Decembrie 1989, semnat cu sângele celor peste 1000 de oameni care şi-au pierdut viaţa atunci. Or, ceea ce au cerut oamenii care s-au ridicat împotriva comunismului a fost înainte de orice, Libertate.
În numele acestei înţelegeri a moştenirii revoluţiei, un grup de tineri, care au văzut în preluarea controlului asupra tuturor instituţiilor statului de către FSN şi Ion Iliescu o ameninţare la adresa libertăţii proaspăt cucerite, au declanşat protestele din Piaţa Universităţii, strivite după aproape o lună de bâtele minerilor conduşi de ofiţeri de securitate şi procurori la cererea aceluiaşi Ion Iliescu.
Aceiaşi oameni au văzut în marşul minerilor lui Miron Cozma din ianuarie 1999 spre Bucureşti un atentat la adresa ordinii constituţionale şi a libertăţilor fundamentale pe care majoritatea părea dispusă să le arunce peste bord în numele „drepturilor sociale” şi privilegiilor de clasă.
Aceiaşi oameni au văzut în guvernarea Adrian Năstase o încercare de instaurare a unui regim autoritar caracterizat prin controlul asupra instituţiilor de stat, controlul asupra Justiţiei, prin suprimarea libertăţii de expresie şi corupţie instituţionalizată.
Aceiaşi oameni au interpretat suspendarea lui Traian Băsescu din 2007, drept o tentativă a unei oligarhii de a răsturna prin tirania majorităţii un preşedinte ales şi de a opri reformele lansate cu puţină vreme înainte, în special reforma Justiţiei şi întărirea statului de drept prin garantarea independenţei Departamentului Naţional Anticorupţie şi crearea Agenţiei Naţionale de Integritate.
Şi tot aceiaşi oameni văd în acţiunile guvernului Ponta şi ale majorităţii USL un atac la adresa libertăţii comparabil cu evenimentele din 1990. Modul în care Curtea Constituţională a fost îndepărtată din calea suspendării preşedintelui este un caz şcoală de atentat la statul de drept.
În primul rând, este vorba de un exemplu de legiferare ad-hoc, adică de reglementare într-un caz particular, în interesul particular al unui grup de interese (suspendarea) şi pentru un moment anume, în loc să ni ofere o lege cu caracter general, universal şi atemporal. Orice lege ad-hoc reprezintă un atentat la domnia legii pentru că este, prin definiţie un act arbitrar oficializat prin forţa majorităţii. Tot acte legislative ad-hoc au fost şi trecerea Institutului Cultural Român în subordinea Senatului, a Monitorului Oficial în subordinea Guvernului şi ordinul ministrului Educaţiei de desfiinţare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, primul în scopul de a-l elimina pe Horia Roman Patapievici, al doilea pentru a influenţa cursul Justiţiei în interesul lui Dan Voiculescu şi al treilea în interesul personal al lui Victor Ponta. Tot un act ad-hoc a fost şi demiterea Avocatului Poporului.
În al doilea rând, toate aceste acte legislative au fost emise de ramura executivă a guvernamantului care şi-a însuşit cu complicitatea majorităţii parlamentare atribuţiile Legislativului dezechilibrând în acest fel balanta puterilor în stat în favoarea Executivului care, în acest fel îşi asumă puteri cu care nu a fost înzestrat de Constituţie.
În sfârşit, în al treilea rând scoaterea Curţii Constituţionale din ecuaţie a avut drept scop scoaterea legislaţiei generate, de acum, de Executiv de sub control constituţional. Efectul acestei acţiuni nu este suspendarea lui Traian Băsescu, Băsescu este victimă colaterală, ci asumarea de către Executiv a puterii de a emite legislaţie care încalcă Legea Fundamentală a României. Or, o dată distrus sistemul de control reciproc şi echilibrare a puterilor în stat (celebrul „checks and balances”) care asigură că ramurile guvernământului se controlează şi se cenzurează reciproc nimic nu mai stă în calea concentrării întregii puteri în Stat în mâinile unui singur om sau a unei oligarhii. Ceea ce, ne spune Madison, unul din părinţii fondatori ai Constituţiei americane, înseamnă tiranie.
Aici nu este vorba despre Traian Băsescu şi suspendarea lui, de tăierea salariilor bugetarilor cu 25% sau de îngheţarea pensiilor. Aici este vorba despre drepturile fundamentale şi libertatea cetăţenilor României şi despre domnia legii, aflate sub un asediu fără precedent.
Generaţia Pieţei Universităţii, „golanii” care au dat toate bătăliile pentru păstrarea libertăţii cucerite acum 22 de ani înţeleg acest lucru acum, cum l-au înţeles şi atunci. Dar cum nu a fost suficient atunci, nu este suficient nici acum. Ronald Reagan spunea odată că „Libertatea nu este niciodată la mai mult de o generaţie distanţă de dispariţie. Nu o transmitem, o dată cu sângele, copiilor noştri. Trebuie luptat pentru ea, trebuie protejată şi trebuie să le fie transmisă pentru ca ei sa faca acelaşi lucru, căci altfel ne vom petrece anii de apus povestindu-le copiilor noştri şi copiilor copiilor noştri cum era odată în America pe vremea când oamenii erau liberi”. Rămâne de văzut dacă această nouă generaţie mai vrea să lupte pentru libertatea care le-a fost lăsată de generaţia „golanilor”.
P.S. Cativa amici ne-au reprosat ca am uitat de demiterea domnului Dorin Dobrincu de la Arhivele Nationale. Ne facem mea culpa si, pentru buna informare despre modul in care USL se raporteaza la trecutul comunist, va recomandam interviul acordat de Dl. Dobrincu unei reviste afine si protestul dnei Anca Cernea, presedintele Fundatiei Ioan Barbus, adresat IICEMER.
