13.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialDrumurile Clujului

Drumurile Clujului

Vreme de doi ani şi jumătate, angajaţii Consiliului Judeţean Cluj s-au chinuit să repare şi să modernizeze mai puţin de 100 de kilometri de drumuri judeţene. Iată însă că ei au ajuns la concluzia romanilor de acum 2.000 de ani, aceea că drumurile înseamnă civilizaţie. Drept urmare, politicienii din Consiliul Judeţean au început să negocieze posibilitatea de a porni un proiect măreţ, respectiv repararea a 717 kilometri de drumuri judeţene. Deocamdată, nu au bani, dar îşi fac planuri, pentru că, nu-i aşa, planurile nu costă. Dacă vor reuşi să facă acest lucru, actualul Consiliu Judeţean are toate şansele să intre în istorie. Dacă nu, ar fi încă un exemplu de proiect lansat cu mare tam-tam şi care apoi eşuează. Aşa s-a întâmplat, de pildă, şi cu proiectul celor două parcuri industriale din comuna Feleacu. Abia după lansarea proiectului, consilierii au aflat că, de fapt, terenul unuia este revendicat şi, până la pronunţarea Justiţiei, nimeni nu poate face nimic.

Cele mai citite

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...
Ultima oră
Pe aceeași temă