"Inima fiului meu", cenzurata de comunisti

» In curand se implinesc 40 de ani de cand, pe 3 decembrie 1967, celebrul chirurg Christian Barnard a realizat, cu succes, la Clinica Groote Schuur din Cape Town, Africa de Sud, primul transplant de inima la om. Romanul Horia Samarghitan a ...

Share

Adina Ema Stefan 0 comentarii

19.11.2007 - 00:00
» In curand se implinesc 40 de ani de cand, pe 3 decembrie 1967, celebrul chirurg Christian Barnard a realizat, cu succes, la Clinica Groote Schuur din Cape Town, Africa de Sud, primul transplant de inima la om. Romanul Horia Samarghitan a fost unul dintre pacientii celebrului chirurg. La putin timp, mama lui Horia a publicat insemnarile "Inima fiului meu", care s-au confruntat cu cenzura Securitatii comuniste.

Despre reusita medicala a doctorului Barnard a aflat, de la un buletin de stiri, intr-o seara de iarna din 1967, si profesoara Cecilia Samarghitan din Braila. Unicul sau fiu, Horia, parea condamnat definitiv la o moarte timpurie, de cumplita "Boala Albastra", cum mai este denumita tetralogia Fallot, o grava afectiune congenitala a inimii. Speranta ca dr. Christian Barnard i-ar putea salva copilul a calauzit-o pe Cecilia Samarghitan in demersurile pe care le-a intreprins pentru a infrange opozitia autoritatilor comuniste si a le obtine acordul ca Horia sa fie operat tocmai in Africa de Sud. Astazi Horia Samarghitan numara 37 de ani de cand i-a fost reconstruita o noua inima, sanatoasa, care l-a redat unei vieti total normale. Horia Samarghitan doreste sa incredinteze tiparului manuscrisul complet al relatarii pe care Cecilia Samarghitan a facut-o extraordinarei lor povesti de viata, desfasurata in contextul epocii comuniste.

Cenzurat/Necenzurat
Cartea "Inima fiului meu", care a aparut in 1974 la Editura Albatros, sub semnatura Ceciliei Samarghitan, este versiunea abreviata si extrem de cenzurata a povestii operatiei pe inima efectuate de doctorul Christian Barnard adolescentului Horia Samarghitan din Romania, primul sau pacient de dincolo de Cortina de Fier. Scriitorul Mircea Santimbreanu, directorul de atunci al Editurii Albatros, a negociat indelung cu autoarea, pentru a o determina sa schimbe sau sa elimine pasaje intregi din carte. "si va rog doamna – insista el – sa scoateti toate descrierile pozitive ale tarii in care ati fost".
Prin comparatie cu editia din 1974, manuscrisul complet pe care astazi dl Horia Samarghitan doreste sa-l incredinteze tiparului este o poveste extraordinara, nu doar despre o intamplare extraordinara si oameni exceptionali, dar si o evocare a epocii comuniste din Romania, cu toate mizeriile ei.

Lupta cu moartea
Cecilia Samarghitan provenea dintr-o familie cumplit lovita de soarta, patru frati murindu-i tineri, bolnavi de TBC. Curand, a urmat moartea parintilor indurerati. Mai ramasese doar ea si sora mai mica, Magda. Tocmai de aceea, cand a inteles ca si Horia, copilul adorat, este implacabil urmarit de umbra mortii, Cecilia Samarghitan s-a razvratit in fata destinului si s-a hotarat sa-i vegheze viata clipa de clipa. La un an, Horia era deja diagnosticat cu tetralogie Fallot, ceea ce insemna ca inima sa avea, din nastere, patru mari defecte aducatoare de moarte. Speranta de viata era de cel mult 16 ani. Copilul obosea extrem de usor, se albastrea, se invinetea, degetele chiar se innegreau. Mama a refuzat cu obstinatie sa-l opereze in tara, chirurgia cardiaca fiind pe atunci, cel mai adesea, o loterie. Medicii o sfatuiau sa faca alt copil, lui Horia neacordandu-i-se nici o sansa de a ajunge mare.
In ciuda tuturor acestor cumplite evidente, Cecilia Samarghitan continua lupta cu moartea care-i dadea tarcoale fiului sau. Nici Horia nu se lasa mai prejos. Era cel mai bun si mai iubitor copil. Lupta si el cu moartea, suporta boala cu stoicism si curaj. La scoala invata foarte bine, colegii il iubeau. Adesea il duceau in brate, ca si mama sa, veneau la el si se jucau atenti sa nu-l oboseasca. Cand la radio s-a anuntat reusita primului transplant de inima la om, Cecilia Samarghitan a venit in camera copilului si i-a spus: "Horia, esti salvat!". O premonitie care s-a adeverit cu prisosinta.

Lupta cu oamenii
Au urmat nenumarate demersuri pentru a obtine acordul pentru operatie in Africa de Sud. Mai intai a fost o scrisoare a Ceciliei Samarghitan, catre profesorul Barnard, la care raspunsul afirmativ a venit prompt. In plus, se ofereau garantii de reusita si gratuitatea operatiei. A urmat lupta cu scepticismul medicilor si cu obstructiile conducerii de partid. Mai era vorba si despre plata in valuta a drumului. De unde valuta, in conditiile in care nimeni nu avea voie sa detina valuta?
Sora Ceciliei Samarghitan, Magda, care lucra in Ministerul Agriculturii, a obtinut sprijinul ministrului Agriculturii, Angelo Miculescu. Acesta i-a imprumutat valuta din chiar fondurile ministerului. A mai sprijinit-o si Iosif Banc, membru in CC al PCR, pe atunci viceprim-ministru. Intr-un tarziu, in primavara lui 1970, au reusit sa plece spre Cape Town.

Calatorie incredibila
Descrierea calatoriei pana in Africa de Sud este ca un film de aventuri.
Mai intai, suspansul plecarii de pe Aeroportul Baneasa, cand Horia, intr-un scaun cu rotile, cu masca de oxigen pe fata, albastrit tot, parea ca-si va da sufletul in orice clipa. Apoi au urmat escala de pe aeroportul din Roma, unde doctorul aeroportului refuza sa-si asume responsabilitatea acordului de continuare a calatoriei, zborul deasupra Africii, escala din desert, unde Horia era iar sa moara. si, in sfarsit, internarea in Clinica Groote Schuur, unde i s-au acordat cele mai bune ingrijiri. La care s-au adaugat gesturile de maxima solicitudine din partea familiilor de romani stabilite in Cape Town care aflasera din presa despre venirea conationalilor lor.

Horia, renascut
Starea deosebit de grava in care era Horia, din cauza indelungatelor tergiversari pana i s-a permis sa plece din Romania, l-a facut pe Christian Barnard sa creada ca intentionat i s-a trimis un pacient muribund, pentru a-i fi compromisa reputatia. Pe 14 aprilie 1970 Horia a intrat in operatie, dupa ce fusese deja declarat in moarte clinica. Operatia a durat noua ore si alaturi de Christian Barnard s-a aflat fratele sau, chirurgul Marius Barnard, impreuna cu alti 20 de medici. Dupa operatia reusita, in plina noapte, Christian Barnard s-a urcat fericit la volanul masinii, pornind spre casa, in timp ce Marius Barnard a ramas in clinica, pentru a veghea evolutia postoperatorie a pacientului. Inca de a doua zi, Horia era alt om. Culoarea sa era normala, era constient si avea o incredibila buna dispozitie. Cand, peste aproape doua luni, cobora din avion la Bucuresti, cei care crezusera ca il condusesera "pe ultimul drum" l-au vazut pe scara avionului, in picioare, razand si invartind in fiecare mana cate o paleta de tenis, cadou de la cel care ii daruise o inima sanatoasa. Cand profesorul Voinea Marinescu, seful Clinicii de Cardiologie Fundeni, l-a vazut pe Horia, renascut, l-a felicitat, iar cand i-a vazut operatia a exclamat: "Alta tehnica, alte maini!".

Comunistii isi dau arama pe fata
Trist este faptul ca dupa asa un succes regimul comunist si-a dat arama pe fata. Mai intai au fost interceptate scrisoarea si telegrama de multumire, expediate imediat dupa ce mama si fiul ajunsesera cu bine acasa. Ceea ce l-a facut pe celebrul chirurg sa trimita, dupa o vreme, un telex la Ministerul Sanatatii, prin care cerea vesti despre pacientul sau. Pe parcursul timpului, cat Horia a urmat liceul la Braila si chiar mai tarziu, in facultate, la Brasov, unde se pregatea sa devina inginer specializat in prelucrarea lemnului, asupra sa s-au facut trei tentative de suprimare fizica, relatate in carte. Zvonul ca Horia ar fi murit ajunsese chiar si Africa de Sud, la doctorii Barnard. Motivul era ca vestea despre salvarea sa generase un val de sute de cereri din intreaga tara pentru aprobarea unor operatii pe inima in Africa de Sud. Ceea ce nu convenea statului roman, care nu era dispus sa dea atata valuta. si nici sa sporeasca faima lui Christian Barnard.

Medicii salvatori
La un an dupa operatia lui Horia Samarghitan, profesorul Christian Barnard a venit in Romania, cea de-a doua tara din Europa, dupa Franta, pe care o vizita. In anii ulteriori, pentru ca romanii sa nu mai mearga la operatii la Cape Town, chirurgul Marius Barnard a venit in Romania, unde, impreuna cu doctorii romani, a efectuat sute de operatii dificile. Mai mult, ca urmare a cazului Horia Samarghitan, in toamna lui 1970, chirurgul cardiolog Ioan Pop de Popa a fost trimis la specializare cu o bursa in SUA, devenind ulterior fondatorul chirurgiei cardiace moderne din Romania.

O carte asteptata
Manuscrisul Ceciliei Samarghitan este un document autentic din punct de vedere al istoriei chirurgiei cardiovasculare din Romania si din punct de vedere al istoriei recente, evocand epoca anterioara anului 1989, cand Romania putea fi considerata, din multe puncte de vedere, o "tara a terorii". Astazi, publicul din Romania stie foarte putin despre chirurgul Christian Barnard si despre fratele sau, chirurgul Marius Barnard, despre felul in care ei s-au implicat, in epoca primului transplant de cord la om, alaturi de medicii romani, in rezolvarea cu succes a operatiilor pe inima realizate in Romania, ca si despre pleiada de specialisti cardiologi romani care au creat o scoala medicala de prestigiu. Operatiile pe inima raman mereu o lupta in linia intai pentru salvarea vietii, dar nu mai sunt o loterie. Despre toate aceste aspecte medicale si istorice s-ar putea afla daca manuscrisul Ceciliei Samarghitan ar vedea cat mai curand lumina tiparului.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...