12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDivorţ din interes. Cine câştigă la partaj?

Divorţ din interes. Cine câştigă la partaj?

Scandalul Roşia Montană are în el toate ingredientele necesare divorţului cuplului Ponta-Antonescu: emoţie, bani, corupţie, proteste, spectacol, o ţâră de ideologie, plasare ideală în timp şi acoperire mediatică asigurată. Este însă şi primul eveniment de după grandioasa acaparare a puterii, declanşată în mai 2012, care nu doar că ne reaminteşte cine sunt cei doi, care este adevăratul lor caracter şi profil, dar mai adaugă noi şi necesare tuşe. Înţelegem mai bine şi ce s-a întâmplat, şi ce ne aşteaptă. Şocantă, cu putere de turnesol, a fost declaraţia lui Ponta, valabilă şi pentru Antonescu, chiar dacă n-a rostit-o cu subiect şi predicat: „Eu am fost împotriva proiectului, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Băsescu, şi am spus că dacă îl susţine Băsescu e ceva de rău“. Da, ura faţă de Băsescu, dublată de superficialitate şi iresponsabilitate, l-a împins şi pe el, şi pe Antonescu să se opună tuturor proiectelor fostei guvernări, oricăror reforme iniţiate de Boc sau Băsescu. În numele acestei uri, cei doi habarnişti „parşivei“ au blocat o ţară întreagă, erau cât pe ce să ne scoată cu picioarele înainte din Europa şi au înhăţat puterea prin falia din societate la care au năduşit săpând ani întregi.

Declicul s-a produs. Pe termen scurt, desigur, va atârna în balanţă felul în care se va rezolva chestiunea proiectului de lege, care ar putea deveni nuca tare în viitoarele campanii electorale. Ponta, prins între proteste (faptul că a calmat situaţia la Roşia Montană, convingându-i printr-un tertip pe mineri să iasă la suprafaţă, este doar o rezolvare de moment), presiunile companiei şi spectrul despăgubirilor, a fost obligat să iasă cât de cât din duplicitate şi să-şi asume proiectul. Se vede însă izolat în parlament – PNL rămâne ferm pe poziţie, PDL o dă cotită, refuzând să participe la comisia specială –, aşa încât îi va fi complicat să strângă o majoritate favorabilă. A reacţionat încet, a înţeles mai greu gravitatea situaţiei, dar, presat de baroni, tata socru şi consilieri, face eforturi să conserve electoratul USL în vederea inevitabilului divorţ. Antonescu nu mai dă înapoi, după ce a intrat atât de abrupt în acţiune, mirosind momentul şi lovind fără milă în părţile sensibile ale „colegului de serviciu“. Acum încearcă să capitalizeze protestele din Bucureşti, sperând că ele se vor extinde şi la alte subiecte decât Roşia Montană. Pe de altă parte, Ponta încearcă să le boicoteze mediatic. Observăm cum campania pro Roşia Montană s-a intensificat brusc – în timp ce Ponta, coborând în subteran, a ţinut prime-time-ul tuturor televiziunilor ore bune, mitingul de duminică seară din Bucureşti, care a strâns peste 12.000 de oameni, a fost transmis pe larg doar de Realitatea TV, televiziunea lui Guşă, care joacă pe faţă în tabăra liberalilor, Antena 3 îi acuză pe protestatari că sunt „băsişti“ plătiţi de Soros. Strategia e riscantă, exact aceste manipulări pot inflama spiritele şi genera o extindere a manifestaţiilor. Un lucru e clar, indiferent cum se va finaliza scandalul – proiectul de lege trece sau cade în parlament –, se va căuta un ţap ispăşitor, va curge cu acuzaţii reciproce şi toţi actorii politici vor deconta electoral într-un fel sau altul.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă