25.9 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialDistrugând medicamentele

Distrugând medicamentele

Biodiversitatea este esenţială pentru funcţionarea ecosistemelor – de la păduri şi ape dulci la recifuri de corali, soluri şi chiar atmosfera – care susţin toată viaţa de pe Pământ. Dispariţia treptată a acestei diversităţi de ecosisteme va afecta societatea în nenumărate moduri. Una dintre consecinţe, care este adesea trecută cu vederea, este impactul dăunător asupra ştiinţei medicale. Timp de milenii, medicii au valorificat substanţele din natură pentru tratamente şi medicamente: aspirina din salcie şi, mai recent, Taxolul – medicamentul revoluţionar anticancer – din scoarţa arborelui de tisa, care se găseşte în zona Pacificului. Unele dintre cele mai mari descoperiri pot apărea în viitor. Dar acest lucru se poate întâmpla numai dacă diversitatea naturii este conservată, astfel încât generaţiile actuale şi viitoare de cercetători să poată face noi descoperiri de care să beneficieze pacienţii de pretutindeni.

Gândiţi-vă la ursul polar, ameninţat cu dispariţia în sălbăticie de schimbările climatice. Aceste mamifere petrec până la şapte luni din an în hibernare, timp în care stau nemişcate. Un om ar pierde o treime sau mai mult din masa osoasă dacă ar petrece atât de mult timp imobilizat la pat. Surprinzător, pe durata hibernării, urşilor polari le cresc oase noi deoarece corpul lor produce o substanţă care inhibă celulele care descompun oasele şi dezvoltă celulele care produc oase şi cartilaje. Studierea urşilor polari în sălbăticie poate avea ca urmări descoperirea unor noi modalitaţi de a preveni milioanele de fracturi de şold care rezultă din osteoporoză – o boală care costă 18 miliarde dolari şi ucide 70.000 de oameni în fiecare an în Statele Unite. În acelaşi timp, urşii polari pot supravieţui timp de şapte luni sau mai mult fără a elimina deşeurile din organism. Oamenii ar muri dacă ar acumula aceste substanţe toxice după doar câteva zile. Descoperirea modului cum urşii reuşesc acest lucru miraculos poate oferi speranţă la aproximativ 1,5 milioane de persoane din întreaga lume care primesc tratament pentru insuficienţă renală.

Urşii polari, deşi au foarte multă grăsime pentru a supravieţui în perioada de hibernare, nu se îmbolnăvesc de diabet, deci pot deţine, de asemenea, indicii pentru tratarea diabetului zaharat de tip II, o boală asociată cu obezitatea şi care afectează peste 190 milioane de oameni din întreaga lume, ajungând la proporţii epidemice în multe ţări. Dar urşii polari sunt doar începutul poveştii. Broasca de lemn poate supravieţui perioade îndelungate la temperaturi de îngheţ fără să sufere deteriorări celulare. Ar putea să deţină cheia pentru a găsi o modalitate de a conserva mai bine organele pentru transplant? Toxinele produse de broasca otrăvitoare Oophaga pumilio din Panama pot fi folosite pentru a crea noi medicamente – care să îmbunătăţească funcţia inimii – importante în tratarea bolilor cardiace. Cele 700 de specii de recifuri de corali locuite de melci cu cochilii conice pot produce până la 140.000 de toxine diferite, care ar putea fi folosite sub formă de compuşi medicinali. Cu toate acestea, doar aproximativ o sută dintre ele au fost investigate.

Una dintre aceste toxine, care se găseşte acum în medicamente precum Prialt, este de 1.000 de ori mai puternică decât morfina, dar nu creează dependenţă, iar pacienţii nu dezvoltă toleranţă la medicament, aşa cum se întâmplă în cazul pacienţilor care urmează un tratament cu narcotice. Studiile clinice indică faptul că această toxină ameliorează semnificativ durerea bolnavilor de cancer şi a pacienţilor cu SIDA. Pierderea biodiversităţii a închis deja căi promiţătoare de cercetare medicală. Broasca Rheobatrachus din Australia îşi concepe puii în stomac, unde în cazul celorlalte vertebrate ar fi digeraţi de enzime şi acidul gastric. Această descoperire ar fi putut duce la noi perspective în prevenirea şi tratarea ulcerului peptic, dar studiile nu au putut continua pentru că ambele specii de Rheobatrachus au dispărut.

În 2010, Anul Internaţional al Biodiversităţii în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, guvernele ar fi trebuit să reducă substanţial rata de pierdere a biodiversităţii. Acest lucru nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, ritmul de pierdere a biodiversităţii s-a accelerat, iar lumea avansează rapid spre ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „al şaselea val de extincţii”. O ocazie pentru ca guvernele să se angajeze în proiectul de inversare a acestor pierderi a fost la a 65-a Adunare Generală a ONU de la New York din luna septembrie, urmată de reuniunea Convenţiei privind diversitatea biologică, în Nagoya, Japonia. Acesta trebuie să fie anul în care se va găsi o soluţie pentru degradarea mediului şi în care un management mult mai inteligent al naturii va începe să prindă contur: aceasta va fi o descoperire-cheie pentru conservarea bogăţiei planetei, dar, de asemenea, din ce în ce mai importantă pentru starea de sănătate a omenirii în secolul 21.

 

Eric Chivian, Aaron Bernstein, şi Achim Steiner

Eric Chivian şi Aaron Bernstein sunt medici şi cercetători de la Centrul pentru Sănătate şi Fondul Global de Mediu din cadrul Harvard Medical School şi autorii coordonatori ai lucrării „Sustaining Life: How Human Health Depends on Biodiversity”.

Achim Steiner este subsecretar la ONU şi directorul executiv al Programului ONU pentru Mediu.

www.project-syndicate.org

Cele mai citite

Hamas atacă Tel Aviv. Cel puțin opt rachete au fost lansate din zona Rafah

Hamas afirmă că a lansat un „mare” atac cu rachete asupra Tel Aviv, dar nimeni nu a fost rănit, anunță Israel. Cel puțin opt rachete...

Imediat după alegerile locale se măresc amenzile. Creșterea salariului minim brut implică și creșterea amenzilor

Salariul minim brut crește cu 400 de lei, de la 3300 la 3700 de lei, începând din data de 1 iulie 2024, dar creșterea...

Dacă va câștiga alegerile, Rishi Sunak anunţă că va restabili serviciu militar naţional obligatoriu

Rishi Sunak face declarații controversate înainte de alegerile din iunie. Premierul conservator britanic susține că va introduce serviciu militar naţional obligatoriu, dacă va triumfa pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă