22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialDirectorul general al RATB a DEMISIONAT

Directorul general al RATB a DEMISIONAT

Directorul general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, Adrian Câmpurean, a demisionat, miercuri seară, informează Agerpres.

Câmpurean a precizat că motivul care a stat la baza deciziei sale este subfinanţarea Regiei.

“Principalul motiv pentru care mi-am înaintat demisia Consiliului de Administraţie este subfinanţarea Regiei şi, în cazul acesta, eu consider că nu pot să asigur managementul, nu pot să îndeplinesc bugetul când am o alocare cu 25% mai mică decât cea pe care am solicitat-o”, a explicat Câmpurean.

El a precizat că proiecţia bugetului pe 2013 s-a aprobat în luna mai, demisia sa din funcţie fiind înaintată în urmă cu mai mult de o lună.

“Eu am înaintat prima dată cererea de renunţare la mandat în urmă cu o lună şi ceva. Am fost solicitat să mai rămân şi am mai rămas o lună, iar la următorul Consiliu de Administraţie am primit acordul”, a adăugat Câmpurean.

Potrivit acestuia, începând de miercuri, 24 iulie, director general interimar al RATB este Valeriu Bunea.

“Valeriu Bunea este un specialist din interiorul societăţii, un om cu foarte mare experienţă, a crescut în Regie, a mai avut o funcţie de director de exploatare”, a mai spus fostul director general al RATB, Adrian Câmpurean.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă