17.2 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialDirectorul comunității serviciilor de informații americane și-a depus demisia

Directorul comunității serviciilor de informații americane și-a depus demisia

Directorul comunității serviciilor de informații din SUA (DNI), James Clapper, și-a depus, joi, demisia. Cu toate acestea, el va rămâne în funcţie până la finalizarea administraţiei preşedintelui Barack Obama, informează agențiile de presă internaționale, citate de Agerpres.

„Am înaintat noaptea trecută scrisoarea de demisie și mă simt foarte bine. Mai am 64 de zile” până la părăsirea acestui post, a declarat Clapper în timpul unei audieri la o comisie pentru informații a Congresului.

 

Clapper este primul oficial de rang înalt din Administrația președintelui Barack Obama care demisionează după ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale. James D. Clapper a fost numit în funcţie de Barack Obama, în anul 2010.

Funcţia de director al comunităţii de informaţii a fost creată după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care au scos în evidenţă lipsa de comunicare şi de cooperare între diversele agenţii şi servicii de informaţii din Statele Unite. În 2005, preşedintele George W. Bush a decis să înfiinţeze acest post pentru a asigura integrarea tuturor serviciilor de acest tip din ţară.

Printre atribuţiile sale, directorul comunităţii de informaţii este principalul consilier pe probleme de informaţii al preşedintelui, al Consiliului Naţional de Securitate şi al Consiliului pentru Securitate Internă. De asemenea, el conduce cele 16 servicii de informaţii din ţară, printre care se numără CIA, FBI şi NSA.

Cele mai citite

Zelenski, îngrijorat de alegerile din SUA. “Unele mesaje ridică semne de întrebare”

Președintele Volodymyr Zelenski a declarat luni, într-un interviu acordat în exclusivitate la Kiev, pentru Reuters, că aliaților occidentali ai Ucrainei au nevoie de prea...

Zelenski, îngrijorat de alegerile din SUA. “Unele mesaje ridică semne de întrebare”

Președintele Volodymyr Zelenski a declarat luni, într-un interviu acordat în exclusivitate la Kiev, pentru Reuters, că aliaților occidentali ai Ucrainei au nevoie de prea...

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, poate face un nou apel împotriva extrădării în SUA

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, poate face un nou apel împotriva extrădării în SUA, a decis Înalta Curte, potrivit BBC. Julian Assange a primit permisiunea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă