14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialDeva: Un bărbat a fost reţinut pentru contrabandă cu MERCUR

Deva: Un bărbat a fost reţinut pentru contrabandă cu MERCUR

Un bărbat în vârstă de 50 de ani  din Deva a fost reţinut, vineri, de poliţiştii, după ce a fost prins în flagrant când încerca să vândă peste zece kilograme de mercur, relatează Mediafax.

“Flagrantul a avut loc în apropierea gării din Deva. Bărbatul era însoţit de fiul lui de 16 ani şi avea mai mult de zece kilograme de mercur. După ce a fost reţinut, nu a vrut să spună de unde provine mercurul, nefiind cooperant cu poliţiştii. Cantitatea de mercur a fost confiscată şi s-a efectuat o percheziţie la domiciliul bărbatului din satul Stănija, comuna Buceş, unde au fost descoperite câteva cartuşe de armă, care au fost ridicate”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu.

El a adăugat că bărbatul a fost reţinut şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru a fi audiat de procurori, care vor decide dacă va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, pe piaţa neagră un kilogram de mercur se vinde cu 550 de euro. Mercurul este de regulă folosit în industria minieră, la prelucrarea minereurilor aurifere.

Bărbatul locuieşte în zona Munţilor Apuseni, unde în trecut existau mine de aur.

Cele mai citite

Președintele UEFA, Aleksander Čeferin, susține campania pan-europeană pentru drepturile reproductive

Slovenul Aleksander Čeferin, președintele UEFA, a devenit cel mai recent lider important care susține campania pan-europeană pro-alegere, luptând pentru drepturile reproductive în Europa, și...

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...

Finlanda vrea să aducă rezerviști pentru patrulare la granița cu Rusia

Finlanda plănuiește să folosească rezerviști pentru a patrula la granița comună cu Rusia. Mii de rezerviști ar putea fi trimiși în zonă. Decizia va...
Ultima oră
Pe aceeași temă