Cidem Narcis Brăslaşu îşi petrece viaţa în scaunul cu rotile. Nu împlinise nici un an când un vaccin anti poliomielitic, administrat greşit, a trimis-o pentru totdeauna în scaunul cu rotile. Cidem, copilul născut de mama sa la 42 de ani, a primit diagnosticul de paralizie cerebrală.
Au urmat ani de tratamente, în ţară şi străinătate, de momente de disperare şi bucurie, de normalitate şi speranţă. Cidem şi-a găsit salvarea în poezie. A publicat 19 volume. Poezia nu este doar modalitatea prin care îşi transmite trăirile şi stările, ci şi felul ei de a oferi ceva lumii. Prin poezie îşi regăseşte forţa de a depăşi îngrădirile impuse de propria boală.
Rep.: Cine este Cidem Narcis Brăslaşu pentru cititorii care încă nu vă cunosc? Ce ar trebui să cunoască cititorul despre poeta şi scriitoarea Cidem Narcis Brăslaşu?
Cidem Narcis Brăslaşu (C.N.B.): Sunt o fată cu frică de Dumnezeu, cu mult respect faţă de om şi de tot ce a creat el, sociabilă. Am 31 de ani, sunt din Medgidia şi sufăr de o boală are mă ţine într-un scaun cu rotile. Sunt foarte singură şi uneori această singurătate este muza mea de inspiraţie.
Reporter: Ce-l mai poate determina astăzi pe un scriitor să muncească luni de zile pentru o carte?
C.N.B.: Numai pasiunea, dragostea pentru frumos, adevăr şi iubirea faţă de semeni, natură şi ceea ce-i sfânt. Redactarea, editarea, pe zi ce trece, devin o sarcină mai greu de purtat, dar cu toate acestea găsesc mereu curajul şi forţa de a merge mai departe.
Rep.: Care este sursa de inspiraţie a poeziilor şi cui se adresează?
C.N.B.: Prin poeziile mele vreau ca toţi cei care le citesc să descopere tendinţa mea, dorinţa mea de a le arăta ce e frumos, cinstit, curat, omenesc şi firesc. Pentru mine, sursele de inspiraţie sunt în primul rând sufletul meu, simţămintele mele, nopţile nedormite, privirile compătimitoare ale trecătorilor, chiar şi o muzică, fie ea şi religioasă. Mă adresez în primul rând sufletelor rănite, de asemenea mă adresez şi celor sănătoşi, să preţuiască ceea ce le-a dat Dumnezeu. Să nu uite că pe acest pământ sunt şi bune şi rele. Mă adresez, de asemenea, şi copiilor cu iubire, tandreţe şi multă căldură, fapt pentru care le-am închinat multe poezii. În lumea lor care este pură mă simt minunat.
Rep.: Cum reuşiţi să mergeţi mai departe? Ce şi cine vă dă putere?
C.N.B.: E drept, din punct de vedre medical am avut o viaţă nu grea, foarte grea. De la 11 luni viaţa mea s-a derulat în centre medicale, recuperări, patrusprezece intervenţii chirurgicale, două intervenţii cu celule stem în China, apoi recuperare în Ucraina. Undeva scriam: „Poezia e viaţa mea”. Poezia mă face fericită, mă îndeamnă să trăiesc, să iubesc, să fiu bună, demnă, cinstită. Prin ea îmi exprim gândurile, idealurile şi ceea ce sunt. Puterea mi-o dă bunul Dumnezeu! Provin dintr-o familie de oameni credincioşi, forţa mi-o dau părinţii mei care nu au echivalent pe lume. Sunt fericită că am asemenea părinţi, care au renunţat de mult la propria lor viaţă şi trăiesc prin mine, pentru mine. Forţă îmi dă şi fratele meu care, undeva de sus, mă îndeamnă, mă susţine şi mă ajută să fiu puternică, răbdătoare şi cu credinţă. Putere mai iau de la flori, de la pomi, de la toate plantele care cresc în voia soartei, fără legi, fără restricţii, fără instrucţiuni. Pur şi simplu la voia Domnului.
