„Ştiţi care este cel mai tare SPA din România? La domnu’ Vîntu: te duci cinci minute şi te relaxezi cinci ani.” Marian Vanghelie a înghesuit în acest banc tot tacâmul moştenirii lăsate vremii de fostul candidat la preşedinţie Mircea Geoană. Acasă la mama-soacră, chiar şi acasă la domnu’ Vîntu, în partid sau prin ambasadele prietene, Mircea Geoană a căscat multe guri prin gafa care a rescris istoria Cotrocenilor. Şi mai multe minţi s-au căznit apoi să găsească un sens în hărnicia cu care fostul lider al PSD încerca să persifleze evidenţa. De ce am pornit de la acest banc? Pentru că e haios, pentru că porneşte de la un moment tactic incredibil, pentru că e vorba de Mircea Geoană şi pentru că l-a spus Marian Vanghelie. Apoi, pentru că am vaga impresie că retrăim o partitură din acest episod, o dată cu dezvăluirea făcută de România Liberă azi, când ziarul nostru publică dovada că Mircea Geoană i-a intermediat preşedintei oltencelor social-democrate, Maria (Lili) Schutz, o întâlnire de taină cu senatorul PSD Cătălin Voicu, însărcinatul din partid cu rezolvarea dosarelor cu probleme, după cum a dezvăluit recent presa. Acum, intermediar fiind Mircea Geoană, acelaşi Voicu ar fi trebuit să o liniştească pe doamna Schutz şi să-i dea speranţe de mai bine cu dosarul ei, legat de privatizarea unor sere.
La vremea respectivă, în 2006, social-democratul Geoană era un personaj aflat în plină ascensiune. Fusese ambasador, ministru de Externe, ratase, e drept, Primăria Capitalei, dar tocmai preluase partidul de la patriarhii Năstase şi Iliescu. În planurile sale de carieră, politică şi de stat, liderul PSD de atunci ţintea din toată inima spre Cotroceni şi chiar la un stagiu preparator la Palatul Victoria. În cele din urmă, Mircea a rămas singur, cu dorinţa şi cu neputinţa. Indiciile pe care ni le furnizează acum interceptările SMS-urilor şi discuţiilor sale telefonice cu Maria (Lili) Schutz ne arată că preşedintele Senatului a mai jucat o dată pe două planuri paralele. Unul la vedere, al politicianului european, credincios statului de drept şi tributar celor mai alese valori. Destinatar: publicul larg, omologi din alte ţări, parteneri de panseuri cu înclinaţii de stânga europeană. În particular însă, al doilea om în stat nu s-a dovedit cu nimic mai riguros decât un simplu intermediar pentru aranjorii de ocazie din speciile protejate „Voicu” şi „Schutz”. Prin simpla asumare a acestui rol, Mircea Geoană îşi pune între paranteze discursul politic livrat auditoriului din momentul în care a intrat în scenă şi până în zilele noastre. Tot aşa cum jocul său la dublu ar trebui să-l plaseze, cel puţin moral, în incompatibilitate cu funcţia pe care o exercită din fotoliul de preşedinte al Senatului.
Pentru că scandalul Voicu, pe care dezvăluirile RL de azi îl duc mai departe, a devoalat până acum interferenţe periculoase între interesele de grup ale unor politicieni, oameni de afaceri influenţi, magistraţi şi, respectiv, unele zone ale siguranţei naţionale. În acest context, în care, iată, apar indicii serioase care leagă numele Geoană de numele Voicu şi pe aceştia doi de tot ce înseamnă ideea de stat de drept căzut pe patul de spital, cum ar trebui să ne raportăm de acum încolo la preşedintele Camerei superioare a Parlamentului? Cum ne va convinge liderul Senatului, Mircea Geoană, că lucrurile pe care le face, dar nu ni le spune, nu ascund un substrat oneros? În ce fel ne mai poate convinge un demnitar de talia sa că integritatea, chiar şi în condiţiile aranjamentelor din zona Voicu, i-a rămas intactă? Cu ce fel de argumente ne mai poate face să credem, şi de această dată, că la Senat frâiele sunt în mâinile cui trebuie?
