23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialDe la "adoptia internationala", la "adoptia europeana"

De la “adoptia internationala”, la “adoptia europeana”

In opinia europarlamentarilor Jean Marie Cavada si Claire Gibault, care se numara printre autorii unei declaratii scrise asupra adoptiilor internationale din Romania, prevederile legislatiei romanesti in acest domeniu trebuiesc modificate. In opinia celor doi europarlamentari s-a reusit combaterea comertului cu copii abandonati, dar legea romaneasca nu reuseste sa le asigure acestora dreptul la fericire. Dupa o vizita de trei zile printre centrele de plasament din tara doamna Claire Gibault recunoaste ca s-au realizat progrese importante in ceea ce priveste sistemul de ocrotire al copilului si conditiile de viata in institutiile rezidentiale. Ambii europarlamentari sustin lansarea unui nou concept legislativ – adoptia europeana – pe care o vor prezenta in Parlamentul Europei intr-un colocviu ce va avea loc pe 9 noiembrie 2006.
Relativ la solicitarea Statelor Unite catre Romania de a schimba legislatia in privinta adoptiilor internationale, cei doi europarlamentari au declarat ca ei se preocupa de rezolvarea acestei probleme din legislatia Romaniei, doar la nivelul Uniunii Europene.

Cele mai citite

Glume despre Ciolacu, după vizita la Erdogan. “Marcele, eu ți-aș fi dat sabia lui Ștefan cel Mare, dar am auzit că nu ești moldovean”

Posibila restituire a sabiei lui Ștefan cel Mare către România, anunțată de premierul Ciolacu, a generat glume pe internet. Vizita premierului Marcel Ciolacu la Ankara,...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă