16.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialDe ce este George Clooney nefericit în dragoste?

De ce este George Clooney nefericit în dragoste?

Pentru actorul hollywoodian de primă mână viaţa de celibatar pare să fie prea frumoasă, iar acesta dă semne că nu este încă pregătit să renunţe la ea pentru a se înhăma la viaţa de cuplu, relateză cotidianul The Independent. Comentariul vine după recenta despărţire a starului de Elisabetta Canalis, iubita lui din ultimii doi ani.

Deşi de-a lungul anilor Clooney, în vârstă de 50 de ani, s-a afişat în lumina reflectoarelor cu multe frumuseţi, niciuna nu a putut să îl facă pe râvnitul burlac să se gândească serios la un viitor liniştit. De la foste colege de platou, celebrităţi din showbiz şi până la chelneriţele care l-au fermecat la un moment dat, niciuna nu l-a putut convinge pe actor să joace un rol nou pentru el, cel de tătic şi soţ responsabil.

Clooney pare mai hotărât ca niciodată să nu mai repete experienţa mariajului prea curând, invocând tentativa avută în 1989, când s-a căsătorit cu actriţa Talia Balsam: “Am fost căsătorit; i-am dat o şansă. Nu aş avea răbdarea şi dedicaţia de care e nevoie pentru a avea grijă de o familie. Admir aceste calităţi la cei din jur, dar viaţa de familie nu e de mine. Dacă simt nevoia de a mă înconjura de copii şi să mi se pară că am o familie uriaşă, pot oricând să petrec puţin timp cu Brad şi Angie; asta mi-ar reaminti de ce sunt atât de fericit cu viaţa mea “, a declarat ironic acesta.

Burlăcia lui Clooney a devenit chiar şi miza unor pariuri. Fosta sa colegă de platou în producţia “One Fine Day” (1996), Michelle Pfeiffer a făcut pariu cu el pentru $100 că se va reînsura până la urmă. Astăzi suma pusă la bătaie a ajuns la $100,000.

Actriţa Nicole Kidman, o altă colegă de breaslă care are încredere în postura de soţ şi tătic a actorului, a pariat în urmă cu zece ani $10,000, susţinând că el va deveni tată până la vârsta de 40 de ani. Când Clooney i-a dovedit că a greşit, Kidman i-a trimis un cec. Actorul i-a returnat banii, mărind miza: ” Dublu sau nimic pentru încă zece ani”, a propus el.

Din păcate deadline-ul a expirat, iar Kidman va fi nevoită să scoată din buzunar bani grei pentru că bărbatul al cărui sărut se licitează cu $200,000 se lasă greu cucerit.

 

Cele mai citite

Belgia face percheziții la domiciliul și birourile unui consilier al unui deputat UE, în urma unor suspiciuni privind propaganda rusă

Anchetatorii belgieni au percheziționat miercuri locuința și birourile unui asistent al Parlamentului European, despre care procurorii spun că ar fi putut juca un rol...

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, suportată de companii. Statul le decontează cu întârziere facturile plafonate

Plafonarea prețurilor la gaze și energie a dat peste cap inclusiv afacerile furnizilor care sunt nevoiți să suporte din propriul buget facturile mai mici...

Ministrul ceh de externe crede că orice pas al NATO pentru Ucraina va izola Rusia

La începutul acestei luni, preşedintele ucrainean Volodmir Zelenski a îndemnat aliaţii să intensifice ajutorul şi implicarea în război într-un interviu acordat Reuters, în timp...
Ultima oră
Pe aceeași temă