Aspectul de lămâie a Lunii, satelitul natural al Pământului, s-a format sub presiunea forţelor gravitaţionale exercitate de Terra. Aceasta este concluzia unui nou studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Nature.
Satelitul natural al Pământului nu este perfect sferic, ci uşor aplatizat. Luna este, de asemenea, deformată printr-o uşoară proeminenţă pe faţa sa vizibilă şi o alta pe faţa sa ascunsă.
Echipa cercetătorului Ian Garrick-Bethell (Universitatea California din Santa Cruz) explică această formă particulară prin "efectul de maree", forţele gravitaţionale exercitate de Terra în timpul copilăriei Lunii, în urmă cu 4,4 miliarde de ani.
Potrivit teoriei admise în prezent de cercetători, Luna a apărut în urma unei coliziuni masive suferite de Terra, care la rândul ei abia se formase.
Primele forţe gravitaţionale exercitate de Terra, pe atunci aceasta fiind mai apropiată de Lună, au încălzit în mod inegal suprafaţa Lunii, pe când aceasta plutea pe un ocean de roci în fuziune. Fenomenul i-a imprimat Lunii forma sa uşor alungită, ca o lămâie.
Ulterior, în timp ce Luna se răcea, aceleaşi forţe au deformat exteriorul Lunii, modelând cele două proeminenţe.
Acelaşi efect de maree a sincronizat mişcarea de rotaţie şi evoluţie a Lunii în aşa fel încât astăzi pământenii văd mereu aceeaşi faţă a satelitului.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii americani au analizat topografia Lunii, făcând abstracţie de uriaşele sale cratere, care, potrivit acestora, au apărut mai târziu. Ideile din spatele noii teorii au fost inspirate iniţial de procesul de transformare prin care trece Europa, satelitul lui Jupiter, care ascunde un ocean lichid sub suprafaţa sa de gheaţă. Mareele de pe Jupiter acţionează asupra crustei de gheaţă a Europei şi, provocând o încălzire a acesteia, îi sculptează forma.
Cercetătorii spun că acelaşi lucru i s-a întâmplat Lunii.
Autorii noului studiu spun că înţelegerea motivelor pentru care Luna are această formă poate ajuta la descifrarea unui mare număr de fenomene geologice care au avut loc după formarea acesteia. De exemplu, numai faţa vizibilă a Lunii prezintă uriaşe câmpii vulcanice.
La nivel global, înţelegerea proceselor prin care a evoluat Luna ar putea ajuta la înţelegerea fenomenelor care pot acţiona asupra altor corpuri din Sistemul solar.
Luna se află la o distanţă medie de Terra de 384.000 de kilometri şi se îndepărtează aproximativ 3,8 centimetri pe an. Circumferinţa sa la ecuator este de 10.920 de kilometri, de 3,7 ori mai mică decât cea a Terrei (puţin peste 40.000 de kilometri).
