Nu cred ca principala calitate a congresului unui partid trebuie sa fie suspansul, motiv pentru care imi este greu sa subscriu la plictisul cu care o parte din media a urmarit si consemnat Conventia Nationala a PD. Cred ca fermitatea cu care absolut toti vorbitorii au invocat principala calitate a PD ca fiind “partidul lui Basescu” exprima nu in primul rand oportunismul cu care, de regula, sunt proslavite “locomotivele”, ci mai curand pragmatismul sincer cu care noii lideri abordeaza evolutia de azi si de maine a partidului. Toate permutarile in randul virtualilor candidati la presedintia PD, anterioare Conventiei, au fost puse in seama lui Basescu. E foarte posibil ca presedintele tuturor romanilor, dar in primul rand al celor din partidul pe care l-a dus la o nesperata victorie in alegerile din 2004, sa fi avut un cuvant greu de spus in felul in care, in final, au cazut cartile. Dar este absolut sigur ca nici acum si nici pe parcursul anilor ce vin nici unul dintre liderii proaspat popularilor nu va incerca o cursa pe cont propriu pentru scoaterea partidului din trena lui Basescu si instalarea in Modrogan a unui centru de putere independent de Cotroceni, asa cum s-a intamplat la case mai mari. Acestea fiind zise si tinand cont de abilitatea politica si de capitalul de credibilitate intr-o permanenta crestere de care se bucura Traian Basescu, s-ar putea spune ca PD s-a vazut cu sacii in caruta, si de acum trai nineaca! Sau cel putin asa pare sa gandeasca conducerea PD, in frunte cu proaspatul presedinte ales, Emil Boc. O dovada este si felul in care a fost tratata interventia in cadrul Conventiei a presedintelui PNL, Calin Popescu Tariceanu, care a exprimat public, pentru a treia oara, disponibilitatea partidului pe care il conduce pentru o fuziune cu PD.
Sigur, se poate discuta cu rost despre pozitia PNL in aceasta chestiune. Se poate aminti, de exemplu, ca numai in urma cu cateva saptamani, dupa ce Tariceanu marturisise, macinat parca de indoieli, ca ia totusi in calcul ideea fuziunii, doua dintre eminentele cenusii (la propriu si la figurat) ale presedintelui PNL s-au prezentat frumos incolonate la o masa rotunda organizata la Hilton, in fata unei alese asistente, i-au batut la poponet pe cei prezenti si au declarat sus si tare ca PNL e prea mandru de trecutul lui glorios si guvernarea merge prea bine ca sa poate fi macar vorba de o fuziune cu PD. Sigur ca, nu mai departe de Congresul PNL de la inceputul anului, viitorul presedinte ales Tariceanu s-a pronuntat vehement impotriva motiunii depuse de Valeriu Stoica, sustinator tocmai al ideii unioniste. Sigur ca si atunci, ca si acum, multi dintre fruntasii liberali se simt mandatarii testamentari ai Bratienilor si ideea unei mezaliante, cand nu e vorba de tortul guvernarii, li se pare strigatoare la cer. Dar, dincolo de toate astea si de multe care s-ar mai putea spune, nu exista indoiala ca omul politic Tariceanu intelege dupa sase luni de guvernare ca furtuna cu care, inevitabil, Guvernul pe care il conduce se va infrunta este de un grad mult mai mare decat cele cu care s-a jucat pe simulator. Un esec al actualului Guvern nu inseamna deloc in primul rand pierderea ciolanului pentru unul sau altul dintre ministri Ð inseamna o grava lovitura data credibilitatii fortelor de dreapta de pe esichierul politic si, implicit, Romaniei. Ca PD sa nu tina cont de toate astea si sa incerce sa joace de unul singur cartea castigatoare care se numeste Traian Basescu inseamna a proba o miopie politica ce nu parea, pana acum, proprie echipei din fruntea partidului.
PNL a fost colacul de salvare
Daca nu as sti atat de bine ce valoare au judecatile de ordin moral in spatiul mioritic, le-as aminti pedistilor de azi ca, intr-un moment de mare dificultate pentru partid, colacul de salvare s-a numit PNL. Inainte de a-i aduce la guvernare, Alianta cu PNL a fost cea care a pus capat hemoragiei letale care ii subtia implacabil randurile si l-a scos in afara oricaror calcule pe fostul presedinte Roman, care, ramas in partid pana atunci, contabiliza toate promisiunile neonorate de cel care i-a luat locul. Fara a merge mai departe pe calea argumentelor din zona reciprocitatii si responsabilitatii, prefer sa pun o intrebare la care PD ar trebui sa caute un raspuns inainte de a ajunge sa se autoconvinga ca "fuziunea cu PNL nu este una din prioritatile actuale”. Presupunand ca merge sa se repete figura din guvernarea '96-2000 si PD se ridica de la masa guvernarii inainte de a veni nota de plata, cu cine isi imagineaza ca ii mai ramane sa guverneze intr-un viitor in care Basescu e tot la Cotroceni, dar partidul e singur? Un sondaj de opinie facut pe plan mondial a descoperit un lucru ce parea greu de crezut: mariajele din dragoste au viata cea mai scurta. Se pare ca interesele, cand sunt clare si corect respectate de ambele parti, constituie un liant mult mai durabil decat perisabilele pasiuni. Poate e timpul ca, in egala masura, liderii PD si PNL sa-si probeze vocatia de oameni care stiu sa scruteze viitorul si sa-si dovedeasca, si in felul acesta, clasa politica.
