16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCum zugrăvim pereţii

Cum zugrăvim pereţii

Apariţia noilor tendinţe în domeniul amenajărilor interioare ne-a făcut, pe cei mai mulţi dintre noi, să renunţăm la vechile materiale cu care se finisau pereţii. Tapetul sau stratul de humă au fost înlocuite cu vopseaua lavabilă.

Vopseaua lavabilă oferă un finisaj plăcut şi este o modalitate rapidă şi relativ necostisitoare de a schimba aspectul interioarelor. Dacă aveţi câteva cunoştinţe minime, puteţi zugrăvi singuri apartamentul.

Pentru ca această operaţiune să vă reuşească, este necesar ca suprafaţa care trebuie zugrăvită să fie în bună stare, fără mucegai sau eflorescenţe şi să nu prezinte denivelări. De asemenea, trebuie să fie curată şi uscată, să aibă o culoare uniformă şi un grad de absorbţie cât mai redus. Dacă peretele este umed, vor fi tratate cauzele, cea mai sigură soluţie fiind izolarea lui. În cazul prezenţei mucegaiului, vor fi folosite produse antimucegai sau o soluţie compusă din clor şi apă (clor 25%).

Dacă peretele este sfărâmicios, se recomandă regletuirea lui în totalitate sau doar pe porţiunile afectate. Fisurile trebuie curăţate şi astupate cu ipsos. În cazul celor mai adânci, se va aplica bandă de armare din fibră de sticlă. După uscarea ipsosului, suprafaţa reparată se şlefuieşte cu hârtie abrazivă.

Etape de lucru

1 Lipirea benzii de protecţie. În cazul în care tavanul şi pereţii se vopsesc în culori diferite, aşa cum este cel pe care îl prezentăm aici, marginea dintre tavan şi pereţi trebuie izolată cu ajutorul unei benzi adezive, pentru a se putea realiza delimitarea celor două culori (foto1).

2 Protejarea pardoselei. Acelaşi tip de bandă a fost aplicată şi în zona de întâlnire a peretelui cu pardoseala. Parchetul laminat a fost protejat cu coli din hârtie. Acestea au fost fixate la limita plintei, pentru a se evita mişcarea în timpul vopsirii (foto 2).

3 Pregătirea vopselei. Vopseaua se pregăteşte conform indicaţiilor producătorului. Aceasta se toarnă într-o cuvă specială care este prevăzută cu un grătar, necesar pentru îndepărtarea surplusului de pe trafalet.

4 Începutul operaţiunii. Se recomandă vopsirea de sus în jos, în pătrate succesive cu latura de 1 m, începând cu un colţ al camerei, de exemplu, dinspre colţul drept spre cel stâng, dacă sunteţi dreptaci (foto 3).

5 Continuarea operaţiunii. Operaţia se repetă şi în partea superioară a peretelui. După aplicarea benzilor verticale, se revine la aceeaşi suprafaţă cu mişcări orizontale. La final, se netezeşte cu mişcări verticale.

6Vopsirea zonelor de întâlnire. Vopsirea spaţiilor în care trefaletul mare nu poate pătrunde şi a îmbinărilor dintre perete şi plafon se realizează cu ajutorul unui trafalet de dimensiuni reduse sau al unei pensule medii.

7 Aplicarea celui de-al doilea strat. Al doilea strat de vopsea se aplică după uscarea primului, în fâşii perpendiculare pe geam, pe direcţia luminii. La final, se netezeşte în fâşii paralele cu geamul, fără a se mai înmuia trafaletul.

Final. Bine de ştiut!

O dată ce aţi stabilit zona din care începeţi vopsirea peretelui, nu întrerupeţi lucrul la jumătatea acestuia, ci continuaţi până la celălalt colţ, fără să reveniţi la porţiunile pe care s-a aplicat deja vopseaua.

Dacă pe porţiunile înguste, vopsite cu pensula, se remarcă diferenţe de aspect faţă de fondul peretelui, se recomandă să reveniţi la vopsirea cu mini-trafaletul fără montură la un capăt, ce permite vopsirea în colţuri.  

 

Cum alegem culoarea vopselei

Alegerea culorilor pentru zugrăvirea pereţilor este, cu siguranţă, o operaţie care dă multă bătaie de cap celor în cauză. Cei specializaţi în vânzarea vopselelor, vă pot pune la dispoziţie mostre care întotdeauna prezintă un oarecare grad de risc, în sensul că nuanţa care va ieşi pe pereţii dumneavostră ar putea să fie diferită. Acest lucru se întâmplă frecvent din cauza gradului de absorbţie a stratului suport, a culorii acestuia şi chiar a luminozităţii camerei. Pentru a fi sigur că nu greşeşte, un proprietar de apartament din Bucureşti a achiziţionat, pentru fiecare cameră, în cantităţi mici (1 l.), între 3 şi 5 culori diferite de vopsea. Un perete a fost zugrăvit, pe suprafeţe mici, cu toate culorile respective. După ce vopseaua s-a uscat, proprietarul a putut să compare obiectiv gama de culori şi să facă alegerea în cele mai bune condiţii. Au fost cheltuiţi suplimentar 120 lei, dar a fost eliminată definitiv temerea că locuinţa nu va arăta la final aşa cum proprietarii au visat-o.

Cele mai citite

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....
Ultima oră
Pe aceeași temă