Plăcile tectonice se puseseră deja în mişcare la finele anului 2011 şi Europa se despărţea pe vechiile falii naturale exact când în centrul ei se concentra mai multă putere asupra marginii decât existase vreodată.
La marginea cercului, România vedea cum valurile care aduseseră prosperitatea câţiva ani la rând se retrăgeau în matca lor: Austria, actorul dominant de pe piaţa bancară românească, îşi tăia suportul pentru băncile sale de teamă să nu îşi vadă ratingul de ţară degradat. Leul începea să piardă din faţă, fiind prea scump pentru a-l mai susţine, iar băncile din România, nu doar cele austriece, după îndelungate profituri fără efort, treceau pe pierdere.
În Wall Street Journal un istoric publica o hartă a Europei la 2021, cu ţările scandinave separate şi unite într-o uniune proprie, cu Marea Britanie retrasă, dar micile ţări din Balcanii de Vest înăuntru. Periferia, toată, adică sudul şi estul, vor fi devenit deja un fel de Germanie de Est, care a pierdut competiţia economică, mai ales din cauza monedei comune, şi trăieşte din redistribuirea banilor Vestului performant.
În pofida acestor bani care se duc în drumuri şi ferme, continentul e mai inegal decât a fost vreodată. Oamenii performanţi de la margine migrează în centru, în căutare de slujbe. Iar cei din cen-tru sunt atraşi la margine de ieftinătatea caselor de la mun-te sau de la mare şi devin treptat proprietarii tuturor insulelor croate, ai întregii Costa del Sol şi ai satelor să-seşti din Transilvania. Întregul, spune istoricul Niall Ferguson, aminteşte izbitor de Imperiul Habsburgic, ultimul unificator luminat al centrului cu periferia europeană: nu e de mirare că, în glumă, acestei variante ajustate de State Unite ale Europei i se spune Imperiul European German.
Ca la toate aceste catastrofe, bune sau rele, fiecare îşi va aminti cum a petrecut ultimele săptămâni. Toţi ştim unde am fost de Revoluţie sau pe 11 Septembrie. De asta, o enumerare a ce se întâmpla în cele două săptămâni decisive merită timpul pierdut.
În România, despărţită de doar câteva luni de alegeri care păreau dinainte câştigate de opoziţie, liderul acesteia, Victor Ponta, şi-a destabilizat brusc tabăra. El a declanşat pro-cedura de suspendare a şefului statului pe motiv că acesta a anunţat că nu se plătesc pensii din datorie – vorbim despre anul când datoria publică şi deficitul bugetar ameninţau să prăbuşească zona euro şi, o dată cu ea, periferia dependentă. După aceea, l-a debarcat şi pe cel care ar fi urmat să prezideze procedura de suspendare şi, eventual, să fie şeful de stat interimar, care era un om din partidul său, făcând practic cadou poziţia coaliţiei de guvernare.
Toţi prietenii au ieşit să-l îngroape pe Geoană, care a avut consolarea de a fi plâns straşnic de duşmanii săi. Eliminarea lui din partid printr-o procedură stalinistă a fost abil folosită de o putere puţin scrupuloasă, care a făcut de îndată oferte partizanilor celui debarcat. O scădere în sondaje a alianţei de opoziţie care păruse invincibilă a dus la acuzaţii reciproce şi în ziua alegerilor s-a văzut că, deşi noul partid al lui Mircea Geoană nu făcuse prea mare ispravă, el a luat USL exact acele câteva procente peste 50% care i-ar fi dat majoritatea decisivă.
În tabăra de la putere, aceste săptămâni au trecut la fel de agitate. DNA a continuat să aresteze primari, responsabili cu voturile în cele mai importante fiefuri ale partidului aflat la guvernare. Întrucât şi acesta, ca şi opoziţia, era dominat tot de convingerea că aceste arestări sunt cu program de la şeful sta-tului, că nimeni nu putea ac-cepta ideea că procurorii erau, de fapt, independenţi de câţiva ani buni şi arestau doar unde aveau denunţuri, faptul nu a schimbat nimic.
Nici nu ar fi avut ce schimba, dat fiind că, la ora aceea, acest mod de funcţionare era generalizat şi patrimonializarea statului de către ocupanţii diverselor func-ţii alese sau numite devenise regula generală. Toată lumea şi-a văzut în continuare de treabă, tăindu-se doar consultările cu opoziţia, de teamă că acestea, şi nu altceva, atrag fulgerul lui Zeus. Nici consultările cu propriul partid nu au fost populare în 2011-12, fiind interpretate drept consultări pentru constituirea unui partid nou. Multe partide noi s-au şi constituit, în general, pentru a-l ajuta pe fondator să obţină o ofertă de deputat sau de senator, sau o altă ofertă.
Valurile care se retrăgeau nu au luat cu ele şi fondurile europene pe bugetul în curs, la care centrul făcuse enorme concesii ţării periferice, tăind cofinanţarea la maximum şi permiţând chiar rambursarea TVA. Din păcate, asta nu a ajutat la cheltuirea lor pe ulti-ma sută de metri. Aşa cum a explicat şeful statului, acest lucru s-a întâmplat pentru că responsabil de problemă a fost pus un tehnocrat, iar aceştia, e cunoscut, nu rezolvă niciodată nimic pentru că nu au sprijin politic.
Ca atare, şi propunerea de a o numi din nou pe Monica Macovei ministrul Justiţiei pen-tru a opri din faza de pro-iect de hotărâre alocările discreţionare din fondul de rezervă (comision 10%) a eşuat, pe motiv că ar destabiliza coa-liţia guvernamentală în chiar anul alegerilor.
Aceasta a fost un pic clătinată de nesupunerea civică din Ţinutul Secuiesc, unde diverşi entuziaşti au încetat să-şi mai plătească impozitele, dar o alocare din fondul de rezervă i-a mângâiat pe aceşti cetăţeni şi i-a convins că, în fond, merită să te cânte la cap „Deşteaptă-te, române!” pe canalul public de radio dacă e să primeşti aşa de mult faţă de cât dai.
Ministerul Justiţiei a fost, de altfel, foarte ocupat în toamna lui 2012 să dea hotărâri de amânare a altor hotărâri, ba chiar şi de legi trecute anterior, ajungându-se ca decizii trecute în Parlament dimineaţa să fie suspendate prin ordonanţă de urgenţă seara, din cauza grabei făcându-se asemenea greşeli că a doua zi au trebuit da-te altele. Din fericire, cum legile invalidate se refe-reau mai toate la cheltuirea unor fonduri inexistente, amânarea lor nu a adus prejudicii decât Curţii Constituţionale, copleşită de sesizări procedurale şi de suspendări de preşedinţi de Senat şi de stat şi care a anunţat că timp de două mandate nu mai acceptă cazuri noi, fiind ocupată cu judecarea celor în curs.
În acest răstimp, un fizician a ţinut la Bucureşti o conferinţă despre incertitudine şi comple-xitate, arătând cum că soluţiile la acestea nu sunt mai multă complexitate şi incertitudine. RA-APPS a fost în ton, scoţând la vânzare multe imobile de valoare incertă şi proprietate complexă şi lăsându-le deoparte pe cele cu situaţii juridice clare şi preţ bine definit.
Astfel că s-au mai vândut un rând de proprietăţi revendicate către o nouă generaţie de cumpărători de bună-credinţă, privatizarea fiind eventual stopată de Avocatul Poporului în urma sesiză-rii Asociaţiei Drepturilor Nomen-klaturii că un infirm de peste 80 de ani este inuman evacuat din casa de protocol pe care a ocupat-o mai bine de 60 de ani.
Adrian Năstase a fost special de neinspirat în acea perioadă de fine de an 2011. El s-a luat de braţ cu Adrian Severin, al cărui moderator a fost la o conferinţă despre corupţie vineri, pe 25 noiembrie, la Institutul Titulescu.
Ce nu ştia Năstase era că Severin va surprinde lumea la acel eveniment demisionând în direct şi la o oră de vârf şi spunând memorabilele cuvinte: „Eu nu procedez ca Mircea Geoană, îmi asum răspunderea faptelor mele, nu dau doi bani pe indemnizaţia de la Parlament, nu pentru ea m-am dus acolo şi vreau doar să îmi dovedesc nevinovăţia. De altfel, ultima mea propunere legislativă depu-să înainte de retragere vizează introducerea de taxe pe venitul europarlamentarilor, fiind imoral ca în aceste timpuri de austeritate ei să fie singurii europeni scutiţi de impozite”.
Pe fondul acestor evenimente, în timp ce juriştii francogermani adunaţi în weekend într‑un palat luxemburghez hotărau între ei ce fel de tratat va fi semnat şi pe câte ranguri vor fi sortate ţările în noua Europă, România a trecut în sfârşit o lege, permiţând eutanasierea câinilor fără stăpân. Un spectator al postului Realitatea TV, a nu fi cumva confundat cu postul RTV, a scris aşa: „Am dat de băut la toţi prietenii mei! În sfârşit, astăzi mă simt un european adevărat!”. Declaraţia a ajuns din greşeală la Radio Erevan, care a tratat-o ca pe o întrebare şi a răspuns: „Dragă Cristi, orice pretext este nimerit ca să mai dai o duşcă. Cât despre european adevărat, revino cu întrebarea în anul 2021. Aveţi voi, românii, cu ce vă ocupa până atunci”.
P.S. Ne vedem vineri, 25 noiembrie 2011, ora 11.00, la conferinţa „Istoria şi mitologia excepţionalismului corupţiei româneşti”, susţinută de prof. dr. Adrian Severin (MPE), la Casa Titulescu, sediul Fundaţiei Titulescu din şoseaua Kiseleff nr. 37. Amănunte pe romaniacurata.ro.
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
