22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCum încearcă China să-și extindă influenţa militară

Cum încearcă China să-și extindă influenţa militară

China a început să construiască un al doilea portavion, o manevră menită să extindă influenţa militară a Beijingului, implicat într-o serie de dispute maritime, informează CNN, citat de Mediafax.

“China construieşte un nou portavion. Lucrările au loc pe un şantier naval din Portul Dalian”, în nord-estul ţării, a declarat Yang Yujun, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

Flota militară chineză are deja un portavion, Liaoning, cumpărat din Ucraina în 1998, modernizat şi intrat în serviciu în 2012.

“Noul portavion este proiectat în totalitate în China. Nava are ca sursă de inspiraţie portavionul Liaoning, dar vor fi îmbunătăţite multe aspecte”, a subliniat Yang Yujun.

Departamentul american al Apărării anunţase de câteva luni că Beijingul intenţionează să se doteze cu un nou portavion.

China depune eforturi pentru modernizarea capacităţilor militare, în contextul numeroaselor dispute cu ţări vecine în Marea Chinei de Est şi de Sud. Pe fondul situaţiei tensionate, ambarcaţiunile de patrulare chineze au întâlnit frecvent nave sau avioane militare americane.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Robert Păiuşi, primarul PSD din Gorj care a lovit cu mașina o femeie și apoi a fugit de la locul accidentului, era drogat

Primarul PSD al comunei Stejari, Robert Păiuşi, care este cercetat de poliţişti după ce a acroşat, duminică, cu oglinda laterală a autoturismului o femeie...

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din estul României

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din unele regiuni ale unor țări europene, inclusiv în estul României, susține un raport publicat de Centrul Euro-Atlantic pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă