13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCum a ajuns gigantul Bechtel cât un SRL mai răsărit

Cum a ajuns gigantul Bechtel cât un SRL mai răsărit

Firma americană şi-a concediat majoritatea angajaţilor şi a redus la minimum lucrările efectuate, chiar dacă se angajase, alături de Guvern, să termine 18 kilometri de autostradă în acest an. Din banii alocaţi de la buget nu s-au putut achita nici măcar datoriile, darămite atacate lucrări.

Românii vor mai auzi ani buni de acum încolo de firma americană Bechtel şi vor întârzia mulţi ani să circule pe autostrada Transilvania dacă Guvernul va continua şi în viitor, ca şi în 2012, să declare autostrada o prioritate pentru ca în realitate să subfi­nanţeze masiv proiectul de infrastructură.

În 2012 americanii se angajaseră prin actul de renegociere al contractului, semnat în august 2011, să realizeze cel puţin 18 kilometri din tronsonul 3C (Suplacu de Barcău-Borş, lung de 60 kilometri), urmând ca acest tronson să fie integral terminat anul viitor. Calendarul iniţial, convenit în 2004, arăta că în 2013 ar fi trebuit terminată întreaga autostradă.

Cât era necesar, cât s-a dat?

Pentru a termina cei 18 kilometri de autostradă ar fi fost necesare alocaţii de la buget de cel puţin 900 milioane lei, spun oficiali implicaţi în proiect, sub protecţia anonimatului. Din aceştia, 437 milioane lei le reprezentau datoriile avute la Bechtel, iar 460 milioane lei ar fi presupus încheierea lucrărilor pe cei 18 kilometri.

În practică însă, americanii, ­beneficiari ai unui contract foarte avantajos lor, dar care trebuie respectat, au primit doar 340 milioane lei, după ce la începutul anului bugetul proiectului era de 437 milioane lei. Diferenţa de 97 milioane lei a fost tăiată din finanţare, de către fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, pentru a redirec­ţiona spre încheierea lucrărilor pe autostrada Bucureşti-Ploieşti.

„La rectificarea din august nu s-au luat, dar nici nu s-au dat bani în plus. Suma de 437 milioane lei nu a ajuns nici pentru plata datoriilor”, spun sursele indicate. În luna septembrie banii ­s-au terminat. În absenţa plă­ţilor Bechtel a redus la minimum ritmul de lucru, acesta ajungând la doar 1,5-2 milioane euro pe lună, cu mult sub necesarul de terminare a celor 18 kilometri.

În plus, de la 700 de angajaţi, firma americană a mai păstrat puţin peste 100, plătindu-i pe aceştia din banii proprii, spun oficialii. La momentul de vârf, firma americană avea peste 2.300 de angajaţi.

Întârzierile nu vor fi fără con­secinţe asupra bugetului de stat. Potrivit contractului, partea română trebuie să plătească tarife de staţionare a utilajelor, iar suma s-ar putea ridica la milioane de euro. În plus, nerespectarea înţelegerii semnate anul trecut cu americanii riscă să oblige la noi renegocieri, nu se ştie cât de avantajoase şi pentru cine.

Sărăcia, recunoscută şi de Guvern

Angajamentul pentru continuarea lucrărilor a fost asumat şi de reprezentanţii noului Guvern, care au arătat că proiectul nu va fi abandonat, fiind în interesul Transilvaniei ca lucrările să fie continuate, iar traseul să fie conectat de drumurile din Ungaria. Un document guvernamental, obţinut de Mediafax, relevă însă că acest angajament va fi încălcat, fiind din nou invocată lipsa banilor. „Datorită (din cauza – n.r.) bugetului alocat pentru 2012, insuficient faţă de obligaţiile asumate prin acordul la contractul de proiectare şi execuţie a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, şi a valorii obligaţiilor de plată înregistrate, antreprenorul Bechtel a redus ritmul lucrărilor începând cu luna mai 2012. În consecinţă, termenul de finalizare al celor 18 kilometri din secţiunea 3C Suplacu de Barcău-Borş, prevăzut pentru anul 2012, nu poate fi respectat”, se arată în document. Aceeaşi sursă relevă că bugetul alocat pe acest an pentru lucrări la autostrada Transilvania s-a cifrat la 347,6 milioane lei şi a fost cheltuit în totalitate până la începutul lunii septembrie. Tot la 1 septembrie, datoriile calculate pentru acest proiect se ridicau însă la 187,2 milioane lei, intenţia Guvernului fiind de a negocia un program de lucrări „în funcţie de alocările bugetare ulterioare”. 

Cele mai citite

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar fi implicat într-un scandal sexual cu o adolescentă de 14 ani

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă. Autoritățile au declanșat o anchetă...

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...
Ultima oră
Pe aceeași temă