Un raport secret al Departamentului american al Justiţiei, obţinut de New York Times, arată că spionajul american a protejat criminali de război nazişti pentru că erau utili intereselor SUA. Printre ei, Otto von Bolschwing, fostul şef Gestapo la Bucureşti.
Potrivit documentului de 600 de pagini, care detaliază activitatea de peste 30 de ani a Biroului de Investigaţii Speciale (OSI) – un organism din cadrul Departamentului de Justiţie al SUA, însărcinat cu deportarea naziştilor ascunşi în SUA -, CIA şi o serie de oficiali ai guvernului au creat în mod activ un refugiu pentru criminali de război nazişti, pentru că informaţiile secrete sau competenţele lor ştiinţifice puteau fi utile intereselor americane. Dat publicităţii într-o formă puternic cenzurată în 2006, raportul obţinut în integralitate de NYT detaliază colaborarea oficialilor SUA cu foşti nazişti, aşa cum a fost ea documentată de juriştii şi istoricii OSI, în cei peste 30 de ani de activitate ai Biroului (OSI a fost oficial desfiinţat anul acesta, atribuţiile lui fiind preluate de o altă unitate a Departamentului de Justiţie). „America, cea care se mândrea a fi un refugiu pentru cei persecutaţi, a devenit – într-o mai mică măsură – şi un refugiu pentru persecutori”, afirmă raportul.
Chiar dacă, potrivit documentului, cifra de 10.000 de foşti nazişti care au ajuns în SUA după război – larg vehiculată în mediile istorice şi jurnalistice – este exagerată, o serie de criminali de război au primit permisiunea de a intra în Statele Unite şi chiar au beneficiat de protecţia CIA, cu toate că Guvernul SUA ştia foarte bine care era trecutul lor. Unul dintre aceştia a fost Otto von Bolschwing, fostul şef al Gestapo la Bucureşti, care, deşi căzut în dizgaţie pentru susţinerea rebeliunii legionare din 1941, reuşeşte, după război, să intre în reţeaua lui Reinhard Gehlen – şeful informaţiilor militare al lui Hitler pe frontul de est, recrutat după război de SUA pentru a spiona URSS. Reţeaua creată de Gehlen a format ulterior coloana vertebrală a viitorului serviciu de informaţii vest-german, pe care Gehlen l-a condus din 1956 până în 1968. Von Bolschwing nu va face parte din acesta, pentru că, aşa cum arată raportul publicat de NYT, în 1954, el primea deja ajutorul CIA pe teritoriul SUA. Ulterior, CIA l-a angajat pe Bolschwing, cu toate că îi cunoştea trecutul – raportul secret al activităţii OSI detaliază inclusiv strategiile de comunicare pe care oficialii CIA le evaluau pentru eventualitatea în care actualul colaborator ar fi fost descoperit ca fost nazist.
Considerat un apropiat al lui Adolf Eichman, artizanul „soluţiei finale”, Bolschwing a fost depistat de OSI în 1981, iar Departamentul de Justiţie a încercat să îl deporteze. Demersurile justiţiei SUA nu au putut fi însă finalizate. În 1982, von Bolschwing moare într-un spital din Sacramento California, după ce în timpul investigaţiilor renunţase voluntar la cetăţenia americană, conform necrologului său apărut tot în NYT, în martie 1982. Pe lângă cazul lui von Bolschwing, extrasele alese de NYT din raportul OSI, detaliază şi parcursul lui Arthur L. Rudolph, savant în domeniul construcţiei de rachete, care, transferat după război în SUA, devine „părintele” rachetei Saturn V – vectorul de lansare spaţială al NASA din 1967 până în 1973. Oficialii CIA ştiau foarte bine că Rudolph participase direct la exploatarea prizonierilor ruşi, francezi şi polonezi, la Mittelwerk fabrica de rachete secretă a lui Hitler. Mai mult, la dosar se află o notă din 1949 în care chiar adjunctul secretarului Justiţiei cerea Oficialului de Imigraţie să-l lase pe Rudolph să se întoarcă în SUA din Mexic, pentru că oprirea lui „ar fi în detrimentul interesului naţional”.
