O timişoreancă a reuşit să facă ocolul Pământului în 105 zile, ca angajată pe un vapor de croazieră.
Într-unul dintre cartierele de la periferia Timişoarei, într-o vilă specifică high-life-ului timişorean, locuieşte familia Szilagy. Gazon, piscină, saună şi alte “ingrediente” ale vieţii moderne fac din respectiva locuinţă o reşedinţă de lux, aşa cum sunt cu sutele în noile cartiere ale oraşului de pe Bega. Chiar dacă, în prezent, Sorin şi Sorina Szilagy îşi desfăşoară activitatea în profesiile pentru care s-au pregătit în timpul facultăţii, inginer chimist, respectiv inginer constructor, este cât se poate de clar că biografiile lor ascund reţeta succesului financiar. Cei doi povestesc că niciodată nu ar fi reuşit să acumuleze tot ceea ce au acum dacă nu s-ar fi hotărât, pentru câţiva ani, să-şi abandoneze profesiile de bază şi să lucreze pe bani adevăraţi.
Crupieră în cazinoul plutitor
Printr-o firmă de recrutare s-au angajat pe vase de croazieră, unde Sorin a învăţat meseria de chelner, iar Sorina – pe cea de crupieră. În această calitate, în anul 1998, timişoreanca a avut şansa de a lucra în cazinoul unui vas de lux care a făcut o croazieră de 105 zile în jurul Pământului, experienţă inedită care o plasează, oarecum, în grupul select al românilor care-şi pot permite o excursie de peste 100.000 de lire sterline…
“Royal Viking Sun”, vas de lux al companiei maritime engleze “Cunard”, operează pe curse destinate, în special, turiştilor foarte bogaţi, trecuţi de a doua tinereţe. Sorina Szilagy s-a aflat la bordul său în perioada 5 ianuarie – 21 aprilie 1998, când ruta aleasă pentru înconjurul Pământului a cuprins 25 de ţări, printre care Australia, Hong-Kong, Singapore, India, Iordania, Egipt, Israel, Croaţia, Tunisia şi Spania.
Vas cu peste 1.000 de oameni
Plecarea, în data de 6 ianuarie 1998, din San Francisco. “S-au îmbarcat 758 de pasageri, iar echipajul număra alţi 450 de oameni. În funcţie de locul în care era plasată camera, un bilet costa între 106.000 şi 50.000 de lire sterline. Un român ajunge foarte greu pe un astfel de vas ca membru al echipajului, întrucât armatorii caută, de regulă, francezi, englezi, canadieni, americani sau norvegieni. Majoritatea pasagerilor erau bătrâni, pensionari, directori de companii, avocaţi, acţionari la mari firme, oameni care-şi puteau permite un concediu de trei luni. Unii nu au mers toate cele 105 zile, ci pe segmente.
De exemplu, de la Sydney la Hong-Kong, o cursă de doar 25 de zile”, îşi aminteşte Sorina. Bar, discotecă, fitness, piscină, jacuzzi, teatru, cricket, minigolf, show, jocuri de noroc, întâlniri tematice, seri cu ţinută obligatorie, toate acestea erau la dispoziţia turiştilor şi-i determinau să revină an de an pe “Royal Viking Sun”. Marea majoritate a membrilor echipajului nu aveau acces în spaţiile publice, însă crupierii se puteau plimba oriunde, doar în ţinuta de lucru, pentru a fi recunoscuţi.
“Regulile erau foarte stricte. Trebuia să fii amabil cu pasagerii şi să nu intri în conflict cu colegii. Cel mai popular joc la cazinou era black-jack, un fel de 21, care, pentru a nu avea probleme cu autorităţile ţărilor pe unde am trecut, se juca doar în apele internaţionale. Se jucau mize mici, dar am avut şi jucători profesionişti, oameni care-şi permiteau să mizeze pe sume foarte mari. Crupierii sunt trataţi cu cel mai mare respect, pentru că acolo tu eşti acasă, iar ei sunt în vizită. Trebuia să fii amabil, să zâmbeşti, dar să nu treci peste anumite limite. Era strict interzis să mergi în camera vreunui turist, altfel la prima escală erai debarcat.”
Cursă continuă
“Este o cursă continuă. Tot timpul se întâmplă câte ceva. Cea mai lungă traversare a fost de o săptămână, fără oprire. Numai apă… În tot timpul acela eşti stresat. Vrei să pui piciorul pe pământ. Cea mai interesantă chestie este rapiditatea cu care schimbi ţări, rase, culturi, naţiuni. Este o senzaţie nemaiîntâlnită! Schimbi fusul orar şi te simţi bine când câştigi o oră, dar te adaptezi mai greu când o pierzi. Aveam o hartă mare cât un perete şi mereu mergeam acolo să vedem pe unde suntem şi cât mai avem. Pe vas se tipărea o foaie informativă, un ziar, care începea cu cotaţia acţiunilor la bursă şi mai oferea tot felul de informaţii despre locurile în care urma să oprim, ce să vizitezi şi ce să cumperi. De două ori pe săptămână se organizau exerciţii de urgenţă pentru personal. Când suna alarma, fiecare trebuia să meargă într-o anumită locaţie şi să ajute pasagerii să ia vestele de salvare. La un alt semnal, trebuia să ieşi pe deck (n.r. – pe punte) şi să ştii exact ce ai de făcut. În fiecare barcă era un complet de minimă existenţă format din vestă de salvare, rachete luminoase, apă, hrană, lanternă, medicamente, care se verificau în fiecare port. La fiecare semnal, puneai pe tine vesta de salvare, care era dotată cu o pilă electrică, un fluier şi un bec. Dacă era noapte, un naufragiat putea fi găsit imediat. Există pericolul ca atunci când sari cu vesta de salvare să-ţi rupi gâtul. Spuneau cei de pe vas că în urma unor naufragii găseau oameni cu gâtul rupt. Trebuia să-i învăţăm pe pasageri să folosească corect vestele de salvare. Fiecare vas era dotat cu GPS şi radare. Cel mai mare pericol pe un vas este incendiul. Lumea se panichează şi situaţia scapă de sub control”.
Diferenţe culturale
Din periplul pe mările şi oceanele lumii, Sorina Szilagy a revenit cu câteva imagini, la care priveşte cu nostalgie ori de câte ori o cuprinde dorul de aventură. Locurile exotice din Bali, o regiune în care toţi oamenii sunt artişti, paradisul din Thailanda şi Insula Pucket, templele de sute de ani din India, locurile sfinte din Israel, frumuseţea deosebită a catedralelor din Spania, regimul cazon din Vietnam sau Rusia (“efectiv ne scanau ăia când intram în apele lor teritoriale”), imensitatea de nisip din ţările arabe, misterul piramidelor din Egipt sau limpezimea de cleştar a Mării Adriatice la ţărmurile Croaţiei.
Stresul banilor
“Cel mai mult mi-au plăcut Sydney şi Singapore. Excursiile erau adresate pasagerilor. Membrii echipajului avea permisiunea să meargă doar ca însoţitori de grup. Pe ţărm, în tine se dădea o luptă foarte puternică. Nu aveai mulţi bani şi te gândeai ce trebuie să faci, să cumperi, să vizitezi sau să trimiţi bani acasă.” Sorina se pare că le-a împăcat pe toate. A vizitat, şi-a cumpărat câte ceva, dar a trimis şi bani acasă. Aşa a reuşit ca, împreună cu soţul ei, să-şi construiască o vilă, undeva, la periferia Timişoarei…
