Marti, Academia Romana a gazduit dezbaterea "Declinul demografic si viitorul populatiei Romaniei", prilejuita de lansarea studiului omonim realizat de catre prof. Vasile Ghetau. Cu rigoarea care-l caracterizeaza dintotdeauna, directorul Centrului de Cercetari Demografice a pornit de la un adevar stiut, dar nu si suficient constientizat: ne aflam deja in al optsprezecelea an de declin demografic. Cu alte cuvinte, populatia Romaniei a scazut an de an, ca urmare a doua fenomene concurente: sporul natural negativ (inregistrarea mai multor decese decat nasteri) si migratia externa (indeosebi cea temporara – milioanele de romani plecati pentru o perioada nedeterminata la munca in strainatate).
Ingrijorator nu e faptul ca suntem tot mai putini. Dimpotriva, pe termen scurt, acest lucru a fost chiar benefic: mai putini copii de intretinut intr-o perioada de sever declin al nivelului de trai, mai multi bani trimisi acasa de cei ce muncesc in strainatate – bani care, pana la urma, intra in circuitul economic national.
Problema e ca generatiile putin numeroase care s-au nascut in acesti ani (si nu avem motive sa banuim un reviriment imediat) sunt cele care vor constitui peste 25-30 de ani segmentul activ al piramidei varstelor. In schimb, tocmai in aceeasi perioada, cohortele ample nascute in anii ’67-’89 ("decreteii") vor fi pensionarii ce vor trebui intretinuti din impozitele stranse de la salariatii de atunci (adica putinii nascuti ai perioadei 1990-2010). Daca astazi vorbim despre pensii mici, nu e greu sa ne imaginam cat de stramtorat va fi bugetul asigurarilor sociale atunci cand baza de colectare va fi mult mai mica, iar numarul celor la care va trebui impartit – mult mai mare.
Din acest motiv, Vasile Ghetau atrage atentia asupra unei crize latente, cu care ne vom confrunta peste aproximativ doua decenii. Masurile corective vizeaza in primul rand redresarea natalitatii. Pe termen mediu insa, chiar daca vom reusi ca, sa zicem peste cinci ani, sa avem o natalitate care sa asigure un echilibru intre decese si nasteri (asta inseamna un numar mediu de 2,1 copii nascuti de o femeie, fata de 1,3 – cifra actuala), ceea ce va insemna, la momentul declansarii crizei, ca la sarcina unui numar crescut de pensionari se va adauga cea a unor generatii de copii (intretinuti de aceiasi putini oameni activi) cu pondere crescuta. Asadar, "va trebui sa ne fie mai rau maine, inainte de a ne fi mai bine poimaine, daca ar fi sa ne fie mai bine" – am citat din motoul studiului.
Raul a fost deja facut, criza nu e doar latenta, asta ar insemna ca exista scenarii de evitare, ci pur si simplu iminenta. E la fel de reala ca lumina unei explozii stelare petrecute deja la 20 de ani-lumina si inca invizibila noua. Ceea ce se mai poate face acum este doar adoptarea unor masuri de scurtare a duratei acestei crize si de adaptare la aceasta viitoare stare.
Scurtarea crizei inseamna adoptarea urgenta a unei politici demografice coerente de stimulare a fertilitatii. Masuri de genul majorarii spectaculoase a alocatiilor pentru copii nu au nici o legatura cu ideea de politica si, cu atat mai putin, cu cea de coerenta. Ele nu vor putea decat sa duca la inmultirea familiilor cu multi copii, care se intretin la limita subzistentei exclusiv din aceste alocatii – fenomen larg raspandit in anii comunismului. Este nevoie de alocatii diferentiate, de dezvoltarea prestatiilor sociale destinate tinerelor mame (adica nu gradinite care nu pot cuprinde nici jumatate din numarul populatiei prescolare, nici decese la nastere generate de lipsa din spitale a unor medicamente comune). Dar, mai ales, e nevoie de o strategie adevarata, fundamentata pe analize serioase.
Cand vorbim despre masuri de adaptare la criza demografica, avem in vedere in primul rand un sistem de pensii alternative celui de stat – care e evident ca se va sufoca in perioada respectiva. Daca maine ar deveni operational un sistem de pensii private, de el nu vor putea beneficia pensionarii de azi si nici macar cei care vor implini varsta respectiva peste zece ani. Din pacate, nu sunt semne ca acest sistem se apropie de faza adoptarii in legislativ – dupa care va urma o perioada lunga de creare a institutiilor necesare.
Din pacate, dezbaterea la care ma refer nu a retinut nici atentia politicienilor (cu exceptia notabila a ministrului Pacuraru) si (drept consecinta) nici pe cea a presei. In Bulgaria, tara care se confrunta cu probleme similare, presedintele a declarat problema ca fiind una de securitate nationala. Presedintele si guvernantii nostri au evident alte prioritati. Este firesc, criza la care ne referim va izbucni peste 20 de ani, iar ei nu au dreptul decat la doua mandate de cate cinci ani.
Mircea Kivu este sociolog
