21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCristian Preda vrea suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul UE

Cristian Preda vrea suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul UE

Cristian Preda a cerut, miercuri, în plenul Parlamentului European, suspendarea dreptului de vot al reprezentanţilor Guvernului român în Consiliul UE, în baza articolului 7 al Tratatului UE, invocând „o criză gravă a statului de drept” generată de modificările aduse legilor justiţiei.

”La Bucureşti avem din nou o criză gravă a statului de drept. Este vorba, ca şi în ianuarie, de o încercare de a modifica legile justiţiei, pentru a proteja politicieni corupţi”, a declarat europarlamentarul Cristian Preda, în plenul PE.

Cristian Preda a afirmat că, în luna ianuarie, Guvernul a folosit o ordonanţă de urgenţă, însă acum utilizează ”dictatura majorităţii parlamentare”.

Europarlamentarul a precizat că CSM şi peste 4.000 de magistraţi au arătat că modificările aduse legilor justiţiei, în Parlament, ”vor distruge autonomia puterii judecătoreşti”.

 

Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă