30 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialCristi Tănase: Puteau să mă taie în bucăţi

Cristi Tănase: Puteau să mă taie în bucăţi

După “bomba sexy”, Cristi Tănase are iar probleme din cauza iubitei. Căpitanul Stelei a fost implicat într-un nou scandal într-un club din Olteniţa, informează Realitatea.net.

Cel mai scump transfer al Stelei, Cristi Tănase, a povestit pentru Cancan momentele de groază prin care a trecut sâmbătă noapte şi spune că dacă nu erau badyguarzii ar fi putut fi tăiat în bucăţi de către agresori.

“E adevărat, am fost implicat într-un incident, într-un club din Olteniţa, dar nu am avut nicio vină. Am fost nevoit să ripostez pentru că nu puteam să stau să fiu bătut. Nu ştiu cine e acel băiat care a venit la mine, atunci l-am vazut prima dată în viaţa mea. Apoi lucrurile au degenerat. Am avut noroc cu bodyguarzii, pentru ca puteau să mă taie în bucăţi. Important este că sunt teafar, sunt sănătos, nu am nicio problemă şi vreau să trec cât mai repede peste acest moment”, a declarat Tănase pentru Cancan.

În urma acestui scandal decarul Stelei va fi sancţionat cu minimum 5.000 de euro, sumă prevăzută şi în regulamentul de ordine interioară, iar MM vrea să-l schimbe din funcţia de căpitan.

După ce a fost implicat în numeroase scandaluri în 2010, căpitanul Stelei, Cristian Tănase p pare că şi-a dat din nou în petec. Astfel stelistul a fost implicat într-o altercaţie sângeroasă într-o discotecă din Olteniţa.

Cele mai citite

EURO 2024. Dan Negru reacționează în scandalul momentului: “Suntem de mâna a doua”

Dan Negru, vedeta de la Kanal D, a reacționat la scandalul momentului: faptul că PRO TV, televiziune cu 60 de milioane de euro profit...

Partidul premierului britanic Rishi Sunak, rezultate slabe, arată datele sondajelor recente

Sondajele din Marea Britanie indică un dezastru electoral pentru conservatorii premierului Rishi Sunak. Specialiștii folosesc termenul „extincție electorală” și spun că partidul de la guvernare...

Românul ucis în Congo, Cosmin Samolinschi, avea doar 22 de ani

O tragedie a avut loc în Congo. Un cetățean român, Cosmin Samolinschi (22 ani), a fost ucis, iar alți doi români au fost răniți. Un...
Ultima oră
Pe aceeași temă