23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialCrima organizată, o afacere de 2.100 miliarde de dolari

Crima organizată, o afacere de 2.100 miliarde de dolari

Un studiu recent al Biroului pentru Droguri şi Crimă al ONU (UNODC), realizat în colaborare cu Banca Mondială, a arătat că crima organizată ar fi una dintre cele mai mari 20 de economii din lume, cu venituri anuale de 2.100 miliarde dolari, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Directorul UNODC, Iuri Fedotov, a afirmat, în cadrul unei conferinţe ONU care a avut ca temă criminalitatea inter-naţională, că numai traficanţii de persoane au avut în 2009 venituri de circa 32 miliarde dolari, în timp ce corupţia a costat statele din lumea a treia 40 miliarde dolari.

„Trebuie să recunoaştem că aceste probleme necesită soluţii globale; nici un stat nu are posibilitatea de a le rezolva de unul singur”, a declarat Fedotov, conform publicaţiei germane Der Spiegel. Oficialul UNO a avertizat că organizaţiile criminale sunt „o ameninţare pentru sănătatea, siguranţa şi evoluţia mondială”.

Criminalii, maeştrii adaptării

Părerea sa este împărtăşită şi de un oficial american, care a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe că organizaţiile criminale dau dovadă de o „adaptabilitate impresionantă” la activităţile autorităţilor şi la descoperirea unor noi oportu-nităţi de a face profit”, după cum relatează agenţia de ştiri Associated Press.

„Astăzi, majoritatea grupurilor criminale nu mai seamănă cu familiile organizate ierarhic, cunoscute din trecut”, a afirmat oficialul american, adăugând că „acestea constau, în schimb, din filiere informale, care lucrează împreună doar la anumite operaţiuni, fiind totodată angajate într-o gamă foarte largă de activităţi criminale, iar în unele cazuri şi grupările teroriste devin totodată grupări de crimă organizată pentru a-şi finanţa operaţiunile.”

Femeile, principalele victime

Din punctul de vedere al lui Fedotov, combaterea traficului de persoane este prioritatea principală a departamentului său, având în vedere atât numărul impresionant al victimelor, cât şi condiţiile de viaţă ale acestora. Conform unui raport al UNODC, citat de cotidianul american USA Today, două treimi din cele 2,4 milioane de victime anuale sunt femei, iar numai 1% din acestea sunt salvate vreodată. Profesorul Cherif Bassiouni, de la Universitatea din Chicago, a afirmat că „nu există nici o temă privitoare la drepturile omului în care guvernele să fi spus atât de mult şi să fi făcut atât de puţin”, iar adeseori femeile silite să se prostitueze nu sunt tratate de autorităţi drept victime, ci drept făptaşi. Bassiouni consideră că acest fapt se datorează nu în ultimul rând „nepăsării departamentelor de poliţie din întreaga lume, dominate de bărbaţi, care plasează traficul de femei la cel mai jos nivel al priorităţilor lor”.

Cele mai citite

Blinken spune că pactul dintre SUA și Arabia Saudită se va finaliza curând

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite și Arabia Saudită sunt foarte aproape de a încheia un set de...

Anumite categorii vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în 2 tranşe. Ciolacu spune că atât își permite

Executivul vrea să majoreze cu 10% salariile unor bugetari, inclusiv din primăriile cu până la 20.000 de locuitori. Majorările ar urma să se aplice chiar în lunile cu...

20% creștere în primele 4 luni ale anului 2024 pentru Chairry Chairry Design & Furniture  

Chairry Design & Furniture, companie specializată pe segmentul soluțiilor de mobilier și amenajări interioare complete, raportează un volum de business de aproape 1 milion...
Ultima oră
Pe aceeași temă