17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialCorul MADRIGAL - turneu naţional jubiliar în luna aprilie

Corul MADRIGAL – turneu naţional jubiliar în luna aprilie

Corul Naţional de Cameră MADRIGAL aniversează anul acesta 50 de ani de activitate, în cadrul unui turneu naţional cu temă pascală, ce va cuprinde următoarele oraşe:

21 aprilie – Bucureşti – Ateneul Român

23 aprilie – Piatra Neamţ – Casa de Cultură a Sindicatelor

24 aprilie – Bacău – Sala Ateneu

25 aprilie – Suceava – Casa de Cultură a Sindicatelor

27 aprilie – Focşani – Sala Teatrului Pastia

28 aprilie – Bârlad – Sala Teatrului V. I. Popa

29 aprilie – Iaşi – Sala Operei Naţionale

Evenimentele vor însemna o celebrare prin muzică a valorilor care întruchipează de jumătate de veac esenţa altruistă şi spiritul inovator ce a propulsat MADRIGALUL pe cele mai înalte culmi ale performanţei corale.

Concertele desfăşurate sub bagheta dirijorului Voicu Popescu vor cuprinde lucrări cu un profund conţinut spiritual din repertoriul bizantin, clasic şi contemporan românesc.

Corul Naţional de Cameră “MADRIGAL,” simbol al măiestriei interpretative corale româneşti, a luat fiinţă în 1963, iar timp de 47 de ani activitatea sa a fost sinonimă cu numele dirijorului Marin Constantin, fondatorul corului. În decursul unei jumătăţi de veac, cu peste 4100 de concerte susţinute pe cele mai mari scene din ţară şi străinătate, MADRIGALUL a adus aproape de sufletul publicului mai mult de 1000 de capodopere aparţinând tuturor epocilor creatoare ale istoriei muzicii româneşti şi universale.

Biletele pentru concertele din ţară se gasesc la casele de bilete ale sălilor de spectacol din fiecare oraş.

Pentru evenimentul din Bucureşti, găzduit de Ateneul Român, sunt în vânzare bilete la preţul de 150 lei. Acestea sunt disponibile în toată reţeaua BILETOO. Punctele de vânzare se găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Cinema Patria, Palatul Naţional al Copiilor. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro. www.blt.ro, www.myticket.ro

Cele mai citite

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, unde vor participa la categoriile 71 kg, respectiv 49...

Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa, în finala turneului de la Strasbourg

Perechea româno-spaniolă Monica Niculescu/Cristina Bucşa s-a calificat în finala probei de dublu a turneului WTA 500 de la Strasbourg, după ce a trecut în...

Ministrul Apărării, despre sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Sprijinul "ferm" pentru state precum Ucraina şi Republica Moldova şi o abordare cuprinzătoare a securităţii în regiunea Mării Negre sunt "esenţiale", pe termen scurt...
Ultima oră
Pe aceeași temă